G****** N****** M*****
Intimat ReclamantC****** L***** D* F*** F****** P******
Recurent PârâtC****** J******** D* F*** F****** A****
Recurent PârâtRespinge excepţia de tardivitate, invocată de pârâta Comisia Locală de Fond Funciar Piteşti, admite plângerea (acţiunea). Dispune anularea parţială a Hotărârii nr.159/13.12.2006 emisă de Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, în ceea ce îl priveşte pe reclamantul – petent G****** N****** M*****, poz.77, TABELUL NOMINAL – ANEXA 23. Constată că reclamantul este îndreptăţit să i se reconstituie dreptul de proprietate în natură, pe vechiul amplasament şi pentru diferenţa de 73 mp teren, situat în intravilanul Municipiului Piteşti, judeţ Argeş, strada Dacia F.N., fostă nr.13, judeţ Argeş, cu vecinătăţile: N-Liceul nr.6, E-Ion Daniel fost Ghemaru Gheorghe; V-Duminică Leontina; S-aleea carosabilă, teren identificat în contur pix albastru, în schiţa-anexă la raportul de expertiză efectuat de ing. exp.Ileana Diaconu (fila 106), schiţă-anexă ce face parte integrantă din dispozitivul prezentei sentinţe. Obligă pe pârâţi să plătească divizibil reclamantei suma de 400 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 5.07.2010.
Amână pronunţarea la 5.07.2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 28.06.2010.
Amână pronunţarea la 28.06.2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 21.06.2010.
DISPUNE Se emite adresă către expertul desemnat, în sensul de a efectua şi de a depune la dosarul cauzei raportul de expertiză, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat, în exemplare suficiente pentru instanţă şi părţi, însoţit de dovezile de convocare ale părţilor, conform dispoziţiilor art. 208 Cod proc.civ. Se emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice pentru a se aduce la cunoştinţă numirea în prezenta cauză în calitate de expert, a doamnei Diaconu Ileana. Amână judecarea cauzei la 21.06.2010, pentru când se citează pârâta Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 3.05.2010.
DISPUNE Admite pentru reclamant şi pârâta Comisia Locală de Fond Funciar Piteşti administrarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei. De asemenea, din oficiu, dispune efectuarea unei expertize tehnice judiciare de specialitate, având ca obiective: 1. identificarea şi transpunerea în schiţă de plan a terenului în litigiu; 2. să se stabilească regimul juridic al terenului la 1.01.1990, la apariţia Legii nr.247/2005, precum şi la data actuală, în sensul să se stabilească dacă acest teren se află la dispoziţia Comisiei Locale de Fond Funciar Piteşti, este liber sau are destinaţie de utilitate publică, terenul fiind afectat cu această destinaţie şi în ce constă afecţiunea. Desemnează expert în specialitatea agronomie, prin tragere la sorţi, de pe lista experţilor autorizaţi comunicată de către Biroul Local de Expertize Tehnice, pe dna Diaconu Ileana. Stabileşte onorariu de expert, în cuantum de 400 lei, în sarcina reclamantului. Pune în vedere reclamantului, prin procurator, să facă dovada achitării onorariului provizoriu, în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă. Se emite adresă către expertul desemnat, în sensul de a efectua şi de a depune la dosarul cauzei raportul de expertiză, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat, în exemplare suficiente pentru instanţă şi părţi, însoţit de dovezile de convocare ale părţilor, după achitarea onorariului. Se emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice pentru a se aduce la cunoştinţă numirea în prezenta cauză în calitate de expert, a doamnei Diaconu Ileana, după achitarea onorariului. Amână judecarea cauzei la 3.05.2010, pentru când se citează pârâta Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 8.03.2010.
DISPUNE Admite cererea formulată de către reprezentantul pârâtei Comisia Locală de Fond Funciar Piteşti, în sensul acordării unui termen pentru a lua cunoştinţă de răspunsul formulat de către reclamant cu privire la înscrisurile depuse. Amână judecarea cauzei la 8.03.2010, pentru când se citează pârâta Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 22.02.2010.
DISPUNE Admite cererea formulată de către reclamant, prin procurator, în sensul acordării unui termen pentru a lua cunoştinţă de relaţiile depuse la dosarul cauzei de către Comisia Locală de Fond Funciar Piteşti, în baza dispoziţiilor art.96 Cod proc.civ,. urmează a o admite. Prorogă discutarea asupra excepţiei de tardivitate la termenul următor. Amână judecarea cauzei la 22.02.2010, pentru când se citează pârâta Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 11.01.2010.
DISPUNE Revine cu adresă către Comisia Locală de Fond Funciar Piteşti, cu avertisment amendă, să depună la dosar, relaţiile solicitate de către instanţă pentru rediscutarea excepţiei de tardivitate, în sensul să depună la dosar cererile formulate de petent, potrivit Legii 18/1991, Legii 169/1997, modul de soluţionare a acestora, despre care face vorbire petentul în plângerea sa, precum şi anexa privind pe acesta la Hotărârea nr.159/2006. Pune în vedere reprezentantului Comisiei Locale de Fond Funciar Piteşti să depună la dosarul cauzei relaţiile solicitate, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare Primarului Municipiului Piteşti. Amână judecarea cauzei la 11.01.2010, pentru când se citează pârâta Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 16.11.2009.
Repune cauza pe rol pentru rediscutarea excepţiei de tardivitate, după ce Comisia Locală de Fond Funciar Piteşti va depune la dosar, relaţii, în sensul să depună la dosar cererile formulate de petent, potrivit Legii 18/1991, Legii 169/1997, modul de soluţionare a acestora, despre care face vorbire petentul în plângerea sa, precum şi anexa privind pe acesta la Hotărârea nr.159/2006. În acest sens se va emite adresă către Comisia Locală de Fond Funciar Piteşti. Termen 16.11.2009. Se vor cita părţile. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 19.10.2009.
Amână pronunţarea la 19.10.2009 pe excepţii. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 12.10.2009.
DISPUNE Încuviinţează cererea de amânare formulată de Comisia Locală de Fond Funciar Piteşti, pentru ca aceasta să ia cunoştinţă de conţinutul răspunsului la întâmpinare. Prorogă discutarea asupra excepţiei de tardivitate, invocată de către pârâta Comisia Locală de Fond Funciar Piteşti, la termenul următor. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 12.10.2009, pentru când se citează pârâta Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, cu copie răspuns la întâmpinare. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 25.08.2009.
Termen acordat la cererea procuratorului reclamantului, pentru ca acesta să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării şi relaţiilor depuse de pârâta CLFF Piteşti, comunicate în şedinţă publică.
DISPUNE Admite cererea formulată de către reclamant, în sensul acordării unui termen pentru a-şi angaja apărător. Din oficiu se emite adresă către Comisia Locală de Fond Funciar Piteşti, în sensul de a se înainta la dosarul cauzei cererea formulată de către reclamant în temeiul Legii nr.247/2005, precum şi înscrisurile depuse în susţinerea acesteia, să precizeze dacă s-a formulat cerere de reconstituire de către acesta până la acest moment, şi dacă s-a comunicat acestuia hotărârea Comisiei Judeţene. Pune în vedere reclamantului să depună la dosarul cauzei acte de stare civilă pentru a face dovada calităţii de moştenitor. Amână judecarea cauzei la 28.07.2009, pentru când se citează pârâţii. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 01.06.2009.