H******* F******** I****
PetentI************ D* P****** J******* S******
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul H******* F******** I****, în contradictoriu cu intimatul I************ D* P****** J******* S******, împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CC nr. 354217 din data de 18.06.2009, întocmit de către intimat. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii în cuantum de 120 lei, aplicată pentru contravenţia prevăzută de art. 36 alin. 3 din OUG 195/2002, cu avertisment. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, seria CC nr. 354217 din data de 18.06.2009, întocmit de către intimat. Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.11.2009.
Se va emite adresă către intimat cu privire la suspendarea sancţiunii aplicate prin procesul verbal seria CC nr. 3545217 încheiat la de 08.08.2009. Amână judecarea cauzei la data de 16 noiembrie 2009, ora 08.30, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile, creditoarea cu menţiunea de a depune întâmpinare cu cel târziu 5 zile înainte de termenul de judecată. Dată în şedinţă publică, azi, 5 octombrie 2009.