D******* A******** D********* A*** L* A***** D******** O*** C*****
Pârât RecurentP***** C*********
Reclamant IntimatP***** E********
Reclamant IntimatD******* A*****
Pârât RecurentRespinge cererea de repunere în termenul de recurs ca nefondat. Respinge recursul ca tardiv formulat. Irevocabilă.
Faţă de lipsa de procedură cu intimaţii, văzând şi dispoziţiile art. 107 Cod procedură civilă, care prevăd că preşedintele va amâna judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulităţii, amână judecarea cauzei la data de 14 decembrie 2009, pentru când se va repeta procedura de citare cu intimaţii – cu copie de pe înscrisurile depuse astăzi, pârâta recurentă având termen în cunoştinţă, conform art. 153 Cod procedură civilă.
Având în vedere faptul că judecătorii Tribunalului Suceava susţin forma de protest a magistraţilor din cadrul celorlalte instanţe din ţară şi au hotărât în Adunările Generale din datele de 3 şi respectiv 9 septembrie 2009 declanşarea unei acţiuni de protest, amână judecarea cauzei la data de 27 octombrie 2009, pentru când se va repeta procedura de citare cu reclamanţii intimaţi, pârâta recurentă având termen în cunoştinţă, conform art. 153 Cod procedură civilă.