M***** C*****
CondamnatAdmite propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Vaslui. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului M***** C*****, fiul Costache şi Tudoriţa, născut la data de 16.01.1979, în localitatea Bârlad, judeţul Vaslui, deţinut în prezent în Penitenciarul Vaslui, anterior executării integrale a pedepsei de 3 (trei) ani de închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 628/2007 a Judecătoriei Bârlad, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 61 Cod penal. În baza art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în 3 zile de la comunicare pentru condamnat şi de la pronunţare pentru Ministerul Public. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2009.
Consecvent Hotărârii Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Vaslui din data de 31.08.2009 şi în solidaritate cu ceilalţi judecători care împărtăşesc aceeaşi opinie, nu se vor judeca pe perioada protestului decât cauzele privitoare la măsuri preventive şi percheziţii. Faţă de aceasta , urmează a se amâna judecata la un nou termen – 17 septembrie 2009, fără îndeplinirea altor acte procedurale, cu excepţia celor necesare in vederea corectei îndeplinirii a procedurii de citare pentru termenul acordat.