A**** P***** N** 4**
ReclamantM***** L******
Pârâtadmite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de instanţă din oficiu. admite în parte cererea
amana pronunţarea la data de 2.07.2010
amână pronunţarea la data de 28.06.2010
amana pronunţarea la data de 21.06.2010
-amânarea cauzei în vederea comunicării cu pârâtul a înscrisurilor depuse de reclamantă pentru acest termen de judecată; -reluarea procedurii de citare cu pârâtul, având în vedere lipsa acestuia de la termenul de judecată de astăzi şi împrejurarea că nu are termen în cunoştinţă Amână judecarea cauzei la 16.06.2010. Pronunţată în şedinţa publică din 21.04.2010.
-pune în vedere reclamantei prin reprezentant să depună până la următorul termen de judecată listele de plată aferente perioadei decembrie 2006-martie 2009, statutul societăţii în copii certificate pentru conformitate cu originalul, precum şi toate înscrisurile pe care le deţine; -menţine dispoziţiile cu privire la administrarea probei cu interogatoriul pârâtul şi va pune în vedere reclamantei prin reprezentant să depună până la următorul termen de judecată întrebările pe care înţelege să le adreseze pârâtului. -citarea pârâtului pentru următorul termen de judecată cu menţiunea personal la interogatoriu. Amână judecarea cauzei la 21 aprilie 2010. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Februarie 2010.
pentru administratrea probei cu interogatoriu.
Amână judecarea cauzei la data de 15.01.2010. Citarea reclamantei Asociaţia proprietarilor nr. 442. Citarea pârâtului cu un exemplar din precizarea depusă.
- Amânarea cauzei în temeiul Hotărârii Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Tg.Mureş din data de 31.08.2009; - Citarea părţilor lipsă.