M**** A***** M*****
InculpatAdmite în parte propunerea DIICOT Suceava. În baza art. 159 al. 6 C.p.p. raportat la art. 136, 143 şi 148 lit. f C.p.p. dispune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului M**** A***** M***** zis „ŞACALUL”, fiul lui Dănuţ şi Maria-Olga, născut la data de 29.11.1983 în municipiul Suceava, judeţul Suceava, cu acelaşi domiciliul în strada Calea Unirii nr. 58, bl. 56, sc. B, et. 4, ap. 9, CNP. *********0273, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: „aderare şi sprijinirea unui grup infracţional organizat”, faptă prev. şi ped. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003 şi „complicitate la organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prev. la art.2-9 din Legea nr.143/2000 (respectiv, transportul drogurilor de mare risc, prev. de art. 2, alin.2 din Legea nr.143/2000)”, faptă prev. şi ped. de art.26 Cod Penal raportat la art.10 din Legea nr.143/2000, pe o durată de 20 zile, începând cu data de 28 august 2009 şi până la data de 16 septembrie 2009. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara ca nefondată. Respinge cererea de revocare ca nefondată. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu recurs în 24 ore de la comunicare. Cercetat în şedinţa Camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţa publică azi 22.08.2009, ora 12.00.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA 22.08.2009