I****** F*****
Apelant InculpatC******* C*******
Intimat Parte civilăP******** D* P* L**** C***** D* A*** B****
ApelantÎn baza art.379 pct.2 lit.a Cod pr.penală; Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi inculpatul I****** F*****,împotriva sentinţei penale nr.86/D din 05 martie 2009,pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr.5532/110/2008,cu privire la greşita soluţionare a laturii penale. Desfiinţează hotărârea atacată sub aspectul susmenţionat,reţine cauza spre rejudecare şi pe fond: În baza art.20 raportat la art.211 alin.2 lit.b şi alin.2/1 lit.c Cod penal,cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, condamnă pe inculpatul I****** F*****,cu datele de stare civilă cunoscute la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare; În baza art.174 raportat la art.176 lit.d Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 20 (douăzeci) ani închisoare şi 6 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal. În baza art.33 lit.a, art.34 lit.b şi art.35 Cod penal,contopeşte pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 20 de ani închisoare; Pedeapsă de executat:20 ani închisoare şi 6 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a lit.b Cod penal. Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a, b Cod penal, pe durata şi în condiţiile art.71 alin.2 Cod penal. În baza art.350 Cod pr.penală,menţine stare de arest a inculpatului. În baza art.88 Cod pr.penală, deduce din pedeapsa aplicată perioada executată de la 17 mai 2008,la zi.. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Onorariul în sumă de 200 lei pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti,urmând a se include în cheltuielile judiciare. În baza art.192 alin.3 Cod pr.penală,cheltuielile judiciare avansate în apel rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru apelantul inculpat şi de la comunicare pentru intimata parte civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 19 mai 2009, în prezenţa inculpatului arestat.
În temeiul art. 160/b Cod pr.penală raportat la art.300/2 Cod pr.penală menţine starea de arest a inculpatului I****** F*****.