F***** D* P******** A V********* S******
ReclamantF**** A******** N******
PârâtAdmite în parte acţiunea. Obligă pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 6.086,22 lei, reprezentând contravaloare despăgubiri. Obligă pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 111,11 lei, reprezentând cheltuieli efectuate pentru plata despăgubirii de mai sus. Obligă pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 151,67 lei, reprezentând dobânda legală în materie civilă pentru perioada 09.12.2008 – 01.04.2009. Obligă pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 450 lei reprezentând cheltuieli de judecată, rezultate în urma compensării parţiale. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE În vederea administrării probei cu interogatoriu, dispune citarea pârâtului F**** A******** N****** cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de disp. art. 225 C.proc.civ. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 30.09.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Iunie 2009.