Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite recursul formulat de pârât IPJ BV împotriva sentinţei pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâţii la plata către reclamant a 204 ore suplimentare. Respinge restul pretenţiilor solicitate de reclamant. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate. Respinge recursul formulat de pârâtul MAI. Decizia nr.851/R din 8.12.2009.
Având nevoie de mai mult timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 8.12.2009.
Pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, amână pronunţarea la data de 2.12.2009.
Constatând necesitatea emiterii unei adrese către Secţia 5 Poliţie Braşov, cu menţiunea de a comunica dacă pentru perioada 1.01.2005 - 31.12.2007 a emis dispoziţie scrisă intimatului Balus Emil, cu privire la efectuarea orelor suplimentare, conform art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizare şi alte drepturi ale poliţiştilor, va acorda un nou termen de judecată, sens în care
Faţă de protestul magistraţilor şi a personalului auxiliar, amână judecarea cauzei la data de 27.10.2009.
Având în vedere cererea formultă de intimatul pârât MEF prin DGFP Braşov, pentru comunicarea motivelor de recurs, acordă un nou termen de judecată, la data de 15.09.2009.