Dosar 5588/315/2007 din 28.01.2009

anulare act


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5588/315/2007
Data dosar:
28.01.2009
Instanta:
Tribunalul Dâmbovița
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
anulare act
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.04.2009 la ora 8:30

    Complet: Civil - C2 - Apel+Fond
  • Soluţionare

    RESPINGE RECURSUL CA NEFONDAT MENŢINE HOTĂRÂREA INSTANŢEI DE FOND IREVOCABILĂ

  • Sedinta din data de 25.03.2009 la ora 8:30

    Complet: Civil - C2 - Apel+Fond
  • Amânat

    Ia act de depunerea dovezilor achitării taxei de timbru în sumă de 154 lei şi în sumă de 83 lei Având în vedere dispoziţiile art.2821 Cod procedură civilă, Decizia nr. 32 pronunţată la data de 09 iulie 2008 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii prin care s-a stabilit că sunt evaluabile în bani litigiile civile având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare şi valoarea obiectului pricinii calea de atac este recursul şi nu apelul

  • Sedinta din data de 25.02.2009 la ora 8:30

    Complet: Civil - C2 - Apel+Fond
  • Amânat

    Ia act de depunerea motivelor de apel şi de timbrarea legală a apelului Pentru a se lua cunoştinţă de conţinutul motivelor de apel şi pentru a se comunica acestea intimaţilor – pârâţi Constatând că este primul termen de judecată respectiv prima cerere pentru lipsă de apărare, având în vedere motivele pentru care s-a formulat această cerere precum şi poziţia exprimată de apărătorul părţii adverse, fiind îndeplinite condiţiile de art.156, art.298 Cod procedură civilă, tribunalul apreciază ca întemeiată cererea formulată şi dispune amânarea cauzei la cererea intimaţilor – pârâţi D******* M****** şi D******* G******* pentru ca aceştia să îşi angajeze apărător

Flux dosar


Actualizare GRPD