Dosar 559/32/2009 din 14.10.2009

refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 559/32/2009
Data dosar:
14.10.2009
Instanta:
Curtea de Apel Bacău
Departament:
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.01.2010 la ora 10:00

    Complet: D4
  • Respins fond

    Respinge ca nefondată acţiunea. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.01.2010.

  • Sedinta din data de 11.12.2009 la ora 11:00

    Complet: D7
  • Amânat

    Termen la data de 15 ianuarie 2010, ora 11, pentru lipsa de procedură cu pârâta C.J.P. Bacău, nefiind restituită dovada de îndeplinire a procedurii de citare şi pentru a i se comunica acesteia actele depuse la dosar de reclamantă.

  • Sedinta din data de 27.11.2009 la ora 11:00

    Complet: D7
  • Amânat

    Termen la 11.12.2009, ora 11,00, faţă de cererea pârâtei C*** J******** D* P***** B**** pentru comunicarea unei copii de pe acţiune, în vederea pregătirii apărării sale şi pentru a fi comunicat acesteia înscrisul nou depus azi de către reclamantă.

Flux dosar


Actualizare GRPD