I************ D* P****** A* J******** B*****
Recurent intimatR********* A***** L*****
IntimatAdmite ca fondat recursul.Modific ă sentinta atacată şi în rejudecare; Respingeca nefondată plângerea. Decizia nr.575/RCA
Amânat pwentru lipsa de apărare a intimatului
Faţă de prev.art.6 pct.1 din Convenţia E.D.O., şi faţă de prezentele încălcări ale independenţei puterii judecătoreşti, în concordanţă cu HAG a judecătorilor de la Tribunalul Brăila din 31.08.2009, având ca formă de protest restrângerea activităţii şi amânarea tuturor cauzelor, cu excepţia celor privind măsurile preventive, ordonanţe preşedinţiale, cereri de suspendare şi măsuri asiguratorii, Se constată că prezenta cauză nu se încadrează în rândul excepţiilor de mai sus aşa încât cauza se va amâna la un nou termen, sens în care; Pentru soluţionarea cauzei se va repeta procedura de citare cu părţile lipsă
Amânat fiind zi liberă
Amânat pentru lipsă de procedură cu intimatul care se va cita şi la adresă şi prin afişare la uşa instanţei
Amânat la 11.05.2009 ptr.lipsă de proc edură cu intimatul.
Amânat pentru lipsă de procedură cu intimatul, se vor cita părţile
Admite cererea încuviinteaza abtinerea cu opinia separata de respingere a cererii.