Dosar 5627/1285/2009 din 28.12.2009

procedura insolvenţei – persoane juridice de drept privat


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5627/1285/2009
Data dosar:
28.12.2009
Instanta:
Tribunalul Comercial Cluj
Departament:
Comercial
Obiect:
procedura insolvenţei – persoane juridice de drept privat
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.06.2016 la ora 8:00

    Complet: Complet Falimente 12
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Aprobă raportul final întocmit de lichidatorul judiciar C. SPRL în cadrul procedurii insolvenţei debitoarei SC S. S.A., şi, în consecinţă: Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitoarei SC S. S.A. Dispune radierea debitoarei S.C. S. S.A. din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă T********* C***. Dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Cluj şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă T********* C***. Descarcă lichidatorul judiciar C. SPRL de îndatoriri şi responsabilităţi. Executorie. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 iunie 2016.

    Hotarare 1430/2016 din 15.06.2016
  • Sedinta din data de 12.05.2016 la ora 11:00

    Complet: Complet Falimente 12
  • Amână cauza

    Prorogă punerea în discuţie a raportului final. Pune în vedere lichidatorului judiciar să convoace creditorii pentru următorul termen în vederea punerii în discuţie a raportului final. De asemenea, să depună un extras la zi sau din zilele imediat anterioare privind contul de lichidare. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 15 iunie 2016, sala 249, ora 8.

    Incheiere de sedinta din 12.05.2016
  • Sedinta din data de 21.01.2016 la ora 11:00

    Complet: Complet Falimente 8
  • Amână cauza

    Amana cauza pt. 12.05.2016.

    Incheiere de sedinta din 21.01.2016
  • Sedinta din data de 01.10.2015 la ora 11:00

    Complet: Complet Falimente 8
  • Amână cauza

    Amana cauza pentru 21.01.2016, pentru implinirea termenului de formulare a contestatiilor si continuarea demersurilor de valorificare.

    Incheiere de sedinta din 01.10.2015
  • Sedinta din data de 28.05.2015 la ora 11:00

    Complet: Complet Falimente 8
  • Amână cauza

    Aplică lichidatorului judiciar CITR SPRL amenda în cuantum de 5.000 lei. Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosarul cauzei un extras de cont cuprinzând toate plăţile efectuate în cadrul procedurii începând de la data deschiderii procedurii falimentului, respectiv din 2 iunie 2011 şi până în prezent şi un raport de activitate în care să detalieze fiecare plată şi să depună documentele justificative. Încuviinţează cererea formulată de lichidatorul judiciar privind continuarea procedurii în vederea lichidării averii debitoarei. Pune în vedere lichidatorului judiciar să întocmească rapoarte lunare de activitate, să le publice în Buletinul procedurilor de insolvenţă, să efectueze toate demersurile impuse de stadiul procedurii, să facă dovada că a răspuns cererii formulate de creditoarea SC FDEE E. D. T. N. SA-S. de D. a E. E. Cluj-Napoca, cerere aflată la dosar la fila 281 din vol. VII. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 1 octombrie 2015, sala 249, ora 11,00. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la pronunţare în ceea ce priveşte amenda judiciară aplicată.

    Incheiere de sedinta din 28.05.2015
  • Sedinta din data de 14.05.2015 la ora 11:00

    Complet: Complet Falimente 8
  • Amână cauza

    Ia act de schimbarea denumirii lichidatorului judiciar din Casa de Insolvenţă Transilvania SPRL în CITR SPRL. Dispune îndreptarea erorii materiale perpetuate începând cu încheierea pronunţată în şedinţa publică din data de 11 octombrie 2012 în sensul că termenul în cunoştinţă nu-l are BCR SA prin dna consilier juridic G. P. C., termenul în cunoştinţă era pentru BRD-G. S. G. SA, BCR neavând calitatea de creditor în acest dosar. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 28 mai 2015, sala 249, ora 11,00, termen pentru când lichidatorul judiciar va întocmi o completare la ultimul raport de activitate în care va furniza următoarele explicaţii şi va depune copii certificate după înscrisurile pe care se întemeiază afirmaţiile, respectiv susţinerile din raportul pe care-l va întocmi. În primul rând, va preciza şi va explica în ce constă „evaluarea restantă” menţionată cu titlu de datorii de procedură în raportul din 2 aprilie 2015 în condiţiile în care în raportul precedent nu apare o astfel de cheltuială, în ce constau salariile restante, serviciile de pază restante şi amenzile menţionate în rapoartele de activitate depuse, urmând să depună înscrisuri cu privire la explicaţiile furnizate în acest sens, inclusiv titlurile executorii în ceea ce priveşte amenzile. Cu privire la salarii, urmează să indice cui sunt datorate şi pe ce perioadă. De asemenea, va furniza explicaţii şi va depune dovezi cu privire la efectuarea publicităţii licitaţiilor pe lunile martie-aprilie 2015 pentru imobilul „Bistriţei 44”, va explica modul de calcul al procentului creditorilor avut în vedere la întocmirea procesului verbal al Adunării Creditorilor din 11 mai 2015.

    Incheiere de sedinta din 14.05.2015
  • Sedinta din data de 29.01.2015 la ora 11:00

    Complet: Complet Falimente 8
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea formulată de către reprezentantul lichidatorului judiciar privind continuarea procedurii falimentului debitoarei. Pune în vedere reprezentantului lichidatorului judiciar să continue demersurile efectuate în vederea valorificării averii debitoarei, conform hotărârii Adunării Creditorilor adoptate în octombrie 2014, în ipoteza în care nu va reuşi valorificarea acestora, să convoace, de îndată, Adunarea Creditorilor la expirarea celei de-a doua sesiuni de licitaţii în vederea supunerii spre aprobare a menţinerii sau schimbării modalităţii sau strategiei de valorificare, să întocmească rapoarte lunare de activitate în care să menţioneze demersurile efectuate în vederea recuperării creanţelor debitoarei, precum şi bunurile cu privire la care efectuează publicitatea, respectiv bunurile debitoarei pe care încearcă să le valorifice. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 14 mai 2015, sala 249, ora 11,00.

    Incheiere de sedinta din 29.01.2015
  • Sedinta din data de 18.09.2014 la ora 11:00

    Complet: Complet Falimente 8
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea formulată de către reprezentantul lichidatorului judiciar privind continuarea procedurii falimentului debitoarei. Pune în vedere reprezentantului lichidatorului judiciar să depună la dosar, de îndată, procesul verbal al Adunării Creditorilor convocată pentru data de 7 octombrie 2014, să continue demersurile privind lichidarea averii debitoarei conform hotărârii ce urmează a fi adoptată de Adunarea Creditorilor, să întocmească rapoarte lunare de activitate şi să le publice în Buletinul procedurilor de insolvenţă, iar în ipoteza în care va reuşi valorificarea, să întocmească rapoartele prevăzute de art.122 din Legea nr.85/2006. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 29 ianuarie 2015, sala 249, ora 11,00.

    Incheiere de sedinta din 18.09.2014
  • Sedinta din data de 10.04.2014 la ora 11:00

    Complet: Complet Falimente 8
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea formulată de către reprezentantul lichidatorului judiciar privind continuarea procedurii falimentului debitoarei. Pune în vedere reprezentantului lichidatorului judiciar să efectueze demersurile învederate la acest termen de examinare a stadiului procedurii, să continue demersurile de valorificare a bunurilor debitoarei conform hotărârii Adunării Creditorilor din 14 martie 2014, să efectueze toate demersurile impuse de stadiul procedurii, să întocmească rapoarte lunare de activitate şi să le publice în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Dacă demersurile efectuate în vederea valorificării vor fi finalizate, cel puţin parţial, să procedeze conform dispoziţiilor art.122 din Legea nr.85/2006. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 18 septembrie 2014, sala 249, ora 11,00.

    Incheiere de sedinta din 10.04.2014
  • Sedinta din data de 12.12.2013 la ora 11:00

    Complet: Complet Falimente 8
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea lichidatorului judiciar privind continuarea procedurii falimentului debitoarei. Pune în vedere lichidatorului judiciar să continue demersurile privind valorificarea bunurilor mobile şi imobile ale debitoarei conforma strategie şi modalităţilor aprobate de Adunarea Creditorilor. În ipoteza în care, după epuizarea tuturor licitaţiilor, nu se va reuşi valorificarea bunurilor, pune în vedere lichidatorului judiciar să convoace, de îndată, Adunarea Creditorilor în vederea discutării modificării strategiei de vânzare; de asemenea, să întocmească rapoarte lunare de activitate şi să le publice în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 10 aprilie 2014, sala 249, ora 11,00.

    Incheiere de sedinta din 12.12.2013
  • Sedinta din data de 03.10.2013 la ora 11:00

    Complet: Complet Falimente 8
  • Amână cauza

    s-a acordat un nou termen în procedură pentru valorificarea bunurilor rămase în averea debitoarei

    Incheiere de sedinta din 03.10.2013
  • Sedinta din data de 12.09.2013 la ora 11:00

    Complet: Complet Falimente 8
  • Amână cauza

    s-a acordat un nou termen în procedură în vederea valorificării bunurilor din averea debitoarei, pentru ca lichidatorul judiciar să facă dovada îndeplinirii obligaţiilor ce-i revin cu privire la întocmirea raportului asupra fondurilor obţinute din lichidare şi a planului de distribuire între creditori, precum şi pentru soluţionarea eventualelor contestaţii împotriva raportului asupra fondurilor obţinute din lichidare şi a planului de distribuire între creditori

    Incheiere de sedinta din 12.09.2013
  • Sedinta din data de 09.05.2013 la ora 11:00

    Complet: Complet Falimente 8
  • Amână cauza

    s-a acordat un nou termen în procedură în vederea valorificării bunurilor din averea debitoarei

    Incheiere de sedinta din 09.05.2013
  • Sedinta din data de 31.01.2013 la ora 11:00

    Complet: Complet Falimente 8
  • Amână cauza

    în vederea continuării demersurilor de valorificare a bunurilor rămase în averea debitoarei, în conformitate cu strategia aprobată de creditori în cadrul şedinţei din data de 31 ianuarie 2013

    Incheiere de sedinta din 31.01.2013
  • Sedinta din data de 11.10.2012 la ora 11:00

    Complet: Complet Falimente 8
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru data de 31 ianuarie 2013, sala 249, ora 11,00, în vederea continuării operaţiunilor de valorificare a bunurilor rămase în patrimoniul debitoarei.

  • Sedinta din data de 21.06.2012 la ora 11:00

    Complet: Complet Falimente 8
  • Amână cauza

    Pentru continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei, conform strategiei adoptate in 01.06.2012

  • Sedinta din data de 15.03.2012 la ora 11:00

    Complet: Complet Falimente 8
  • Amână cauza

    s-a încuviinţat cererea de amânare formulată de către lichidatorul judiciar în vederea lichidării bunurilor din averea debitoarei, în conformitate cu strategia aprobată de creditori

  • Sedinta din data de 08.12.2011 la ora 11:00

    Complet: Complet Falimente 8
  • Amână cauza

    pentru valorificarea bunurilor ramase in averea debitoarei

  • Sedinta din data de 15.09.2011 la ora 11:00

    Complet: Complet Falimente 8
  • Amână cauza

    pentru valorificare bunuri

  • Sedinta din data de 02.06.2011 la ora 11:00

    Complet: Complet Falimente 8
  • Amână cauza

    Respinge, ca neîntemeiată, cererea de confirmare a planului de reorganizare formulată de debitoarea SC S.SA. Dispune intrarea debitoarei SC S. SA în faliment şi confirmă în calitate de lichidator judiciar Societatea Casa de Insolvenţă T. SPRL care va îndeplini atribuţiile prev. de art.25 din Legea nr.85/2006. Dispune dizolvarea societăţii debitoare. Fixează termenul maxim de predare a gestiunii averii de la debitoare către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii pentru data de 13 iunie 2011. Stabileşte termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei în vederea întocmirii tabelului suplimentar al creanţelor la data de 17 iulie 2011, termenul de verificare, întocmire, afişare şi comunicare a tabelului suplimentar al creanţelor, la data de 17 august 2011, termenul de depunere a contestaţiilor la data de 2 septembrie 2011, precum şi termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi de pronunţare asupra tabelului definitiv consolidat, la data de 15 septembrie 2011. Dispune notificarea de către lichidatorul judiciar a intrării în faliment în condiţiile art. 108 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 debitoarei şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă T********* C*** pentru efectuarea menţiunii. Dispune notificarea de către lichidator a intrării în faliment în condiţiile art.108 alin.1 din Legea nr.85/2006, debitoarei şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă T********* C*** pentru efectuarea menţiunii. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Dispune în sarcina lichidatorului obligaţia de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuţiilor sale, cu justificarea cheltuielilor. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii, la data de 15 septembrie 2011, sala 249, ora 11.

    Hotarare 3711/2011 din 02.06.2011
  • Sedinta din data de 21.04.2011 la ora 11:00

    Complet: Complet Falimente 8
  • Amână cauza

    In vederea supunerii la vot a planului de reorganizare

  • Sedinta din data de 24.02.2011 la ora 11:00

    Complet: Complet Falimente 8
  • Amână cauza

    pune în vedere administratorului judiciar să procedeze la afişarea tabelului definitiv de creanţe la uşa instanţei ulterior expirării termenului de depunere a contestaţiilor în ceea ce priveşte creanţa creditoarei Primăria comunei Ileanda. Încuviinţează cererea de amânare formulată de către reprezentantul administratorului judiciar.

  • Sedinta din data de 02.12.2010 la ora 11:00

    Complet: Complet Falimente 8
  • Amână cauza

    pentru ca lichidatorul judiciar sa completeze tabelul de creanţe cu cererile creditorilor ce au fost incuviintate la acest termen si pentru a se intocmi raportul privind evaluarea bunurilor debitoarei

  • Sedinta din data de 11.11.2010 la ora 11:00

    Complet: Complet Falimente 8
  • Amână cauza

    Pentrusoluţionarea cererilor de repunere în termenul legal de formulare a declaraţiilor de creanţă şi a contestaţiilor formulate împotriva tabelului preliminar al creditorilor, stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 2 decembrie 2010, sala 249, ora 11,00

  • Sedinta din data de 09.09.2010 la ora 11:00

    Complet: Complet Falimente 8
  • Amână cauza

    După deliberare, va pune în vedere reprezentantei creditorilor SC AGROMEC SA, SC AUTOSERVICE MCASEIU SRL şi MUREŞAN TRAIAN să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei şi timbre judiciare în valoare de 0,3 lei pentru fiecare cerere de repunere în termenul de declarare a creanţei, sub sancţiunea anulării acestora ce netimbrate. De asemenea, va pune în vedere reprezentantului administratorului judiciar al debitoarei să-şi exprime poziţia procesuala atât faţă de cererile de repunere în termenul legal de formulare a declaraţiilor de creanţă cât şi faţă de declaraţiile de creanţă formulate de creditorii SC AGROMEC SA, SC AUTOSERVICE MCASEIU SRL şi MUREŞAN TRAIAN şi să comunice acestora aceasta poziţie

  • Sedinta din data de 06.05.2010 la ora 11:00

    Complet: Complet Falimente 8
  • Soluţionare

    Admite cererea formulată de creditoarea SC BRD – Groupe Societe Generale SA pentru deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei S* S******* S*. Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei S* S******* S*, J12/7/1991. Desemnează administrator judiciar CASA DE INSOLVENŢĂ TRANSILVANIA SPRL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 din lege. Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a depune la dosarul cauzei actele şi informaţiile prev. de art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii. Dispune desemnarea administratorului special. Stabileşte în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune la dosar un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor ce au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prev. art.59 din Legea nr.85/2006. Dispune comunicarea prezentei instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarei. Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a pune la dispoziţia administratorului judiciar toate informaţiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum şi lista cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, sub sancţiunea prevăzută de art.48 alin.2 din Legea nr.85/2006, obligaţia de notificare revenind administratorului judiciar. Dispune în sarcina administratorul judiciar obligaţia de a efectua notificările prev. de art. 61 din Legea nr. 85/2006. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor la data de 5 iulie 2010, termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la data de 5 august 2010, termenul pentru depunerea contestaţiilor la data de 26 august 2010, termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 9 septembrie 2010. Dispune în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuţiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, potrivit art.21 alin.1 din Legea nr.85/2006. Dispune în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune raportul prevăzut de art.54 în termen de maxim 30 de zile de la data desemnării sale cu obligaţia de notifica creditoarea şi debitoarea în cazul formulării unei propuneri de intrare a debitoarei în faliment în procedură simplificată şi fixează termen pentru dezbaterea acestui raport pentru data de 9 septembrie 2010, sala 249, ora 11. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen 10 zile de la comunicare.

    Hotarare 1904 din 06.05.2010
  • Sedinta din data de 15.04.2010 la ora 8:00

    Complet: Complet Falimente 7
  • Amânat

    Trimiterea prezentului dosar la completul iniţial investit, neexistând motivul de conexitate, respectiv completul falimente 8, judecător sindic Nicoleta Koşa stabilind termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 6 mai 2010, sala 249, ora 12,00, termen dat în cunoştinţa părţilor prin reprezentanţi

  • Sedinta din data de 08.04.2010 la ora 8:00

    Complet: Complet Falimente 7
  • Amânat

    s-a prorogat pronunţarea asupra excepţiei de conexitate a prezentului dosar la dosarul nr. 5604/1285/2009 aflat pe rolul Tribunalului Comercial Cluj

  • Sedinta din data de 11.03.2010 la ora 8:00

    Complet: Complet Falimente 7
  • Amânat

    Prorogă pronunţarea asupra excepţiei de conexitate a prezentului dosar la dosarul nr. 5604/1285/2009 aflat pe rolul Tribunalului Comercial Cluj. Stabileşte termen pentru examinarea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei pentru data de 8 aprilie 2010, sala 249, ora 8,00, termen dat în cunoştinţă creditoarei şi debitoarei prin reprezentantele acestora.

  • Sedinta din data de 04.03.2010 la ora 8:00

    Complet: Complet Falimente 7
  • Încheiere

    Prorogă pronunţarea asupra excepţiei de conexitate a prezentei cauze la cauza ce formează obiectul dosarului nr.5604/1285/2009.

  • Sedinta din data de 04.02.2010 la ora 8:00

    Complet: Complet Falimente 7
  • Amânat

    proroga pronuntarea asuopra cererii de conexare pentru a se lamuri situatia juridica a dosarului la care a fost trimis spre conexare

  • Sedinta din data de 28.01.2010 la ora 11:00

    Complet: Complet Falimente 8
  • Amânat

    trimisa la completul falimente 7 ora 8,00 pentru a fi pusa in discutie ex ceptia de conexitate cu dosarul 5604/1285/2009 ce are ca obiect procedura insolventei faţă de aceeaşi debitoare.

Flux dosar


Actualizare GRPD