B***** R*****
InculpatAdmite sesizarea formulată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, şi în consecinţă : In baza art.155 Cod procedură penală dispune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului B. R. (, în prezent deţinut în Arestul I.P.J. Bihor, măsură dispusă prin încheierea nr. 32/28 iulie 2009 dată în dosarul nr. 5265/111/2009 a Tribunalului Bihor în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 35/2009 pe o durata de 29 de zile, începând cu data de 26 august 2009 până la 24 septembrie 2009, inclusiv. În baza art. 189 C.pr.pen., onorariul în cuantum de 100 lei pentru avocat din oficiu Diaconescu Mădălina din cadrul Baroului Bihor se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti , în baza delegaţiei nr. 4023 din 17 august 2009.