F**** M*****
ContestatorI************ D* P****** A* J******** T********
IntimatAdmite plângerea contravenţională formulată de contravenientul F**** M***** domiciliat în Turnu Măgurele,strada Republicii,bloc C 1,sc.A,et.4,ap.12,judeţul Teleorman împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria AZ nr.0829029 încheiat la data de 3 noiembrie 2008 de Poliţia Turnu Măgurele,judeţul Teleorman pe care îl anulează ca netemeinic şi nelegal şi exonerează pe contravenient de amenda contravenţională aplicată în cuantum de 1.000 lei. Cu drept de recurs în 15 zile libere de la comunicare. Pronunţată azi, 6 aprilie 2009,în şedinţă publică.
Admite proba cu doi martori solicitată de contravenient,prin apărător. Ia act că apărătorul contravenientului solicită ca audierea martorilor să se facă în lipsa sa. Amână judecarea cauzei la data de 6 aprilie 2009, completul 2 civil în vederea audierii celor doi martori pe care contravenientul îi va aduce la instanţă;termenul de judecată este dat în cunoştinţa contravenientului şi apărătorului acestuia şi pentru când se va cita organul constatator . Pronunţată în şedinţă publică azi, 23 martie 2009.