S* I******** G**** D*********** S** R****
CreditorS* V****** S** R**** P*** R*********** L****
DebitorADMITE CEREREA DE ÎNVESTIRE CU FORMULĂ EXECUTORIE.
ADMITE EXCEPŢIA PRESCRIPŢIEI, INVOCATĂ DIN OFICIU. ADMITE, ÎN PARTE CEREREA PRECIZATĂ. SOMEAZĂ DEBITORUL SĂ ACHITE, ÎN TERMEN DE 10 ZILE, SUMA DE 975,65 LEI. RESPINGE, CA PRESCRIS, RESTUL DEBITULUI. FĂRĂ CHELTUIELI DE JUDECATĂ.
Amână dezbaterile la data de 4.02.2010, pentru când se va repeta procedura de citare cu debitoarea (cu duplicat înscrisuri), cu menţiunea „agentul procedural să îndeplinească în mod legal procedura de citare”, creditoarea primeşte termen în cunoştinţă. Pune în vedere creditoarei prin apărător să completeze timbrul judiciar mobil cu suma de 2,7 lei, sub sancţiunea anulării ca insuficient timbrată a acţiunii. Pune în vedere creditoarei să precizeze în scris dacă renunţă al capătul privind penalităţile de întârziere. Pronunţată în şedinţă publică din 21.01.2010
Amână judecarea cauzei la data de 21 ianuarie 2010 , pentru cînd se va repeta procedura de citare cu părţile , iar în cazul creditoarei agentul procedural să îndeplinească în mod legal procedura de citare prin indicarea numelui şi prenumelui , calitatea şi actul de identitate al persoanei care primeşte citaţia , sub sancţiunea amenzii judiciare pentru agentul procedural conform art. 1081 pct.2 lit. g C.pr.civ. Se va reveni cu adresă la creditoarea SC” Interamal Group Distribution” SRL Roman .