B******* P***
InculpatP**** V******* S*****
MartorB******* V*****
MartorS***** I****
MartorM****** M*****
MartorÎn baza art. 87 al. 1 din O. U. G. nr. 195/2002 modificată prin Legea nr. 49/2006, cu aplicarea art. 74 lit. a, c Cod penal, 76 lit. d Cod penal, pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, condamnă pe inculpatul BĂŞCEANU PAUL, la o pedeapsă de 6(şase) luni închisoare. În baza art. 71 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal. În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni. În baza art. 71 al. 5 Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării. Ia act că nu s-a solicitat onorariu de avocat. În baza art. 189 Cod procedură penală dispune plata din fondurile Ministerului de justiţie a sumei de 50 lei, reprezentând 25% din valoarea onorariului Bîra Jan desemnat din oficiu, pentru prestaţia avocaţială până la data de16.03.2009. În baza art. 191 al. 1 Cod pr. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27.04.2009.
Amânat la 27.04.2009 în vederea audierii martorei.
Amânat la 06.04.2009 în vederea audierii martorilor.