M******* T***** C******
PetentÎn temeiul art. 455 raportat la art. 453 alin. 1 lit. c C. pr. pen., respinge ca neîntemeiată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul MOLDOVAN TRAIAN-CLAUDIU, aflată în prezent în Penitenciarul Gherla. În temeiul art. 192 alin. 2 C. pr. pen., obligă pe petent la plata sumei de 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care în temeiul art. 189 C. pr. pen. suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din contul special al Ministrului Justiţiei, aflat la dispoziţia Tribunalului Mureş. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru petent. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18.08.2009.
- acordă un nou termen de judecată; - încuviinţează cererea în probaţiune formulată de reprezentanta Parchetului; - emiterea unei adrese către Primăria com.Căian, jud.Cluj pentru a efectua o anchetă socială la domiciliul etentului, din care să rezulte situaţia familială şi materială a familiei acestuia, dacă se află într-o situaţie excepţională care necesită prezenţa în stare de libertate pe o perioadă de 3 luni; - citarea petentului din Penitenciarul Tg-Mureş şi Penitenciarul Gherla.