S* C**** S*
CreditorS* C********* T**** S**
DebitorS* C********* T**** S** - P*** L********* M*********** U****
DebitorS* M***** L****** I** (******** S*
CreditorS* V***** P********* S**
CreditorAdmite cererea de antrenare a răspunderii materiale a pârâtului GRIGOREAN GRIGORIE, domiciliat în Comuna Marginea nr. 505, Jud. Suceava. Obligă pe fostul administrator al debitorului S* C********* T**** S**, cu sediul în sat Marginea nr. 505, Comuna Marginea, jud. Suceava, număr de ordine în registrul comerţului J33/341/2005, cod unic de înregistrare 17326312 – GRIGOREAN GRIGORIE, să suporte din averea proprie pasivul acesteia, până la concurenţa sumei de 6.953.520 lei. Sumele astfel recuperate vor intra în averea debitoarei şi vor acoperi pasivul stabilit în tabelul definitiv consolidat. Executarea silită împotriva foştilor administratori se efectuează de executorul judecătoresc, conform Codului de procedură civilă. După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanţe, pus la dispoziţia sa de lichidator. Aprobă raportul lichidatorului judiciar MULTICONSULT IPURL, cu sediul în Suceava, str. Universităţii nr. 8 A, sc. C, ap. 5-6, jud. Suceava. În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului S* C********* T**** S**, cu sediul în sat Marginea nr. 505, Comuna Marginea, jud. Suceava, număr de ordine în registrul comerţului J33/341/2005, cod unic de înregistrare 17326312. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenţei, descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În temeiul art. 4 alin. 4 şi 5 din Legea nr. 85/2006, aprobă onorariul şi cheltuielile de procedură cuvenite lichidatorului judiciar MULTICONSULT IPURL, cu sediul în Suceava, str. Universităţii nr. 8 A, sc. C, ap. 5-6, jud. Suceava, în cuantum de 3.300 lei (3.000 lei – onorariu şi 300 lei – cheltuieli de procedură), din fondul de lichidare, prevăzut la art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 martie 2011.
Faţă de precizările reprezentantei lichidatorului judiciar, va lua act de transferul întregului portofoliu de insolvenţă, a creanţelor şi a activelor deţinute de practicianul în insolvenţă CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ „ECONOMIST CĂLIN OVIDIU” către practicianul în insolvenţă MULTICONSULT IPURL, cu sediul în Suceava, str. Universităţii nr. 8 A, sc. C, ap. 5-6, jud. Suceava şi va dispune rectificarea citativului şi comunicarea tuturor actelor de procedură noului practician în insolvenţă. Faţă de înscrisurile depuse la dosar, pentru a curge termenul în care creditorii pot contesta raportul final, va fixa un nou termen de continuare a procedurii, urmând a proroga discuţiile asupra cererii de antrenare a răspunderii materiale şi asupra propunerii privind închiderea procedurii pentru termenul de judecată viitor.
Considerând întemeiată cererea lichidatorului judiciar, pentru a-i da acestuia posibilitatea să întocmească raportul final, va fixa un nou termen de continuare a procedurii, urmând a proroga discuţiile asupra cererii de antrenare a răspunderii materiale pentru termenul de judecată viitor.
Considerând întemeiată cererea lichidatorului judiciar, pentru a-i da acestuia posibilitatea să formuleze cerere de antrenare a răspunderii materiale a foştilor administratori ai debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va da dispoziţie să verifice cererile de creanţă depuse de SC ROMPETROL DOWNSTREAM SRL, SC ITALO ROMENA LEASING IFN SA şi SC FAN COURIER EXPRESS SRL şi să depună o informare în acest sens.
Considerând întemeiată cererea lichidatorului judiciar, pentru a-i da acestuia posibilitatea să intre în posesia activelor debitorului şi să le evalueze, va fixa un nou termen de continuare a procedurii
Admite sesizarea. Îndreaptă eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinţei nr. 296 din data de 20 aprilie 2010 pronunţată în dosarul nr. 5709/86/2009, în sensul că în loc de „Dispune intrarea în faliment în procedură generală a debitorului S* C**** S* ” se va scrie „Dispune intrarea în faliment în procedură generală a debitorului S* C********* T**** S** cu sediul în comuna Marginea, jud. Suceava, cod de identificare fiscală 17326312, număr de ordine în registrul comerţului J33/341/2005””. Prezenta încheiere face parte integrantă din sentinţa 296 din data de 20 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Suceava- Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 5709/86/2009. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Admite raportul administratorului judiciar CABINET DE INSOLVENŢĂ CĂLIN OVIDIU cu sediul social în Suceava, str. Universităţii, nr. 8 A, sc. C, ap. 5-6, jud. Suceava. In temeiul art. 107 lit. D din Legea privind procedura insolvenţei; Dispune intrarea în faliment în procedură generală a debitorului S* C**** S* cu sediul social Constanţa, str. Industrială, nr. 5, jud. Constanţa, cod de identificare fiscală 1891328, nr. de ordine în registrul comerţului J13/758/1991. In temeiul art.107 alin.2 din Legea privind procedura insolvenţei, Desemnează lichidator judiciar pe CABINET DE INSOLVENŢĂ CĂLIN OVIDIU cu sediul social în Suceava, str. Universităţii, nr. 8 A, sc. C, ap. 5-6, jud. Suceava, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de lege, cu un onorariu provizoriu de 2000 lei. Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor şi oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunalul Suceava, pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor creanţelor născute în cursul procedurii la 18 mai 2010. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 1 iunie 2010. Fixează termenul limită pentru depunerea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii la 8 iunie 2010. Fixează termenul pentru soluţionarea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii la 15 iunie 2010. Fixează termenul limită pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 29 iunie 2010. In temeiul art.113 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Ia act de desemnarea Comitetului Creditorilor conform procesului verbal din data de 21.12.2009 compus din : BANCA ROMÂNEASCĂ SA Bucureşti, D.G.F.P. Suceava şi ITALO ROMENA LEASING IFN . Termen pentru continuarea procedurii la 15 iunie 2010, ora 9, C 2FF. Definitivă. Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Având în vedere că cererea de creanţă formulată de către Consiliul Judeţean Suceava depusă la dosar la data de 22 martie 2010 nu a fost analizată de administratorul judiciar, În vederea continuării procedurii;
În vederea verificării cererilor de înscriere a creanţei din dosarele conexate; În vederea continuării procedurii;
Având în vedere că nu a expirat termenul pentru depunerea unui plan de reorganizare; În vederea continuării procedurii;
Admite cererea. Deschide procedura generală de insolvenţă. Administrator judiciar Ec. Călin Ovidiu
în vederea conexării