A*** D***** I***
Recurent InculpatS* P******** S** P*** R*** L****
Intimat Parte civilăadmite cererea
În baza art 215/1 alin . 1 C.p. cu aplic art . 41 alin. 2 C.p. (16 acte materiale ) condamnă inculpatul A*** D***** I*** () la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată . În baza art.81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, fixând un termen de încercare de 3 ani conform prev.art.82 C.p. . În baza art.359 C.p.p atrage atenţia inculpatului asupra prev. art . 83 C.p. privind revocarea suspendării condiţionate în cazul în care săvârşeşte o nouă infracţiune în termenul de încercare . Face aplicarea art. 13 C.p. în ceea ce priveşte neaplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a tz II , b şi c C. p. În temeiul art .14 şi art. 346 C.p.p cu aplic. art 998 C civ. admite în parte acţiunea civilă alăturată acţiunii penale şi în consecinţă obligă pe inculpat să plătească părţii civile SC PRODLACTA SA (cu sediul în Braşov, str. Ecaterina Teodoroiu nr. 5, jud. Braşov) suma de 8.291,55 lei prejudiciu nerecuperat reprezentând sumele de bani însuşite de inculpat. În baza art . 191 alin . 1 C.p.p obligă inculpatul să plătească statului suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Amana pronuntarea pentru data de 09.02.2010
Acorda termen de judecata la data de 26.01.2010 sala J3 ora 13.00
Acorda termen la data de 08.12.2009 sla j3 ora 13.00
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Braşov din data de 01.09.2009, ocazie cu care s-a apreciat ca se impune restrângerea activităţii şi amânarii judecării tuturor cauzelor, cu excepţia celor privind măsurile preventive şi a celor vizând plasamentul minorilor si avand in vedere ca prezenta cauză nu se încadrează în rândul excepţiilor de mai sus, acorda termen de judecata la data de 20.10.2009 sala j3 ora 13.00
Amana cauza la data de 08.09.2009 sala J3 ora 13.00
Acorda termen la data de 09.06.2009 sala J3 ora 13.00