R**** C*******
ReclamantM********* A*****
ReclamantE***** O*****
ReclamantŢ*** F******
ReclamantI***** D****** I****
Reclamantadmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor. respinge acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală. respinge excepţia privind prescripţia dreptului la acţiune invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei. admite în parte acţiunea. obligă pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Suceava să plătească reclamanţilor drepturile salariale constând în sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar începâdn cu data de 1.10.2000 şi până la data de 31.07.2004, sume ce urmează a fi actualizate în funcţie de indicele de inflaţie de la data efectuării plăţii. obligă pârâţii Tribunalul Suceava şi Curtea de Apel Suceava să efectueze menţiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanţilor privind acordarea sporului. definitivă. executorie de drept. cu drept de recurs.