G**** N******
Recurent InculpatÎn temeiul art.87 alin.1 din OUG 195/2002 condamnă pe inculpatul G**** N****** la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (faptă din data de 09.08.2008). În baza art. 71 Cod penal, având în vedere şi prevederile art.3 din Protocolul adiţional al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, se interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal . În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pe o durata de 3 ani, reprezentând termen de încercare potrivit art. 82 Cod penal. În baza art. 359 Cod pr. penala, atrage atenţia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 Cod penal, în sensul că, dacă în cursul termenului de încercare inculpatul săvârşeşte din nou o infracţiune, se revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei, urmând ca acesta să execute în întregime pedeapsa, ce nu se va contopi cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate. În baza art.191 alin.1 Cod pr. Penală, obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 07.01.2011.
Amână pronunţarea cauzei la data de 07.01.2011.
Amână judecata cauzei la data de 03.01.2011, P16, ora 8,30, pentru ataşarea la dosar a relaţiilor de la IGPR. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.11.2010.
termen faţă de lipsa martorilor
Amână cauza pentru a se emite adresă la Inspectoratul General al Poliţiei să precizeze dacă adentul şef Taflaru Ciprian îndeplinea această funcţie la data de 9 august 2009.
amână cauza pentru lipsa de apărare a inculpatului
Acordă termen de judecată pentru lipsa de apărare a inculpatului.,
Acordă termen de judecată pentru citarea martorilor lipsă.
Acordă termen de judecată pentru citarea martorilor lipsă cu mandate de aducere.
Acordă termen de judecată pentru citarea martorilor
Amână judecata cauzei în vederea angajării unui apărător de către inculpat.