D******* S****** P****** - O***** S***** P******
PetentV***** D****** S*****
IntimatAdmite cererea. Înlocuieşte sancţiunea contravenţională a amenzii în sumă de 1.000 lei (RON), aplicată prin procesul – verbal de contravenţie cu seria AP şi nr. 0037875 din data de 27.02.2009, emis de I.G.P.R – Post Poliţie Miceşti, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 25 de ore. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Emite adresă către Primăria Miceşti, să precizeze care sunt bunurile deţinute de intimatul V***** D****** S***** domiciliat în comuna Miceşti, sat Pauleasca, judeţul Argeş. Emite adresă către Direcţia Finanţelor Publice Argeş să precizeze care sunt veniturile intimatului V***** D****** S***** domiciliat în comuna Miceşti, sat Pauleasca, judeţul Argeş. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 30.09.2009 pentru când se citează părţile. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Iunie 2009.