D******* C******
CondamnatAdmite propunerea făcută de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată din cadrul Penitenciarului Baia Mare privind pe condamnatul DARABONŢ COLOMAN, fiul lui Coloman şi Estera, născut la data de 05.06.1949, deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 301/2005 a Tribunalului Cluj şi, în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 373/2005, emis de Tribunalul Cluj şi atrage atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art. 61 Cod penal. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în localitatea Cluj Napoca, str. Tulcea nr. 11, ap. 24, jud. Cluj. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, din care 100 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu şi se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei către avocat Duma Mihaela. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 18 iunie 2009.