S***** I**
ReclamantO********** J******** A P***** S******
PârâtRespinge excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, ca neîntemeiată. Respinge acţiunea, aşa cum a fost modificată, ca nefondată. Ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 ianuarie 2011.
Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 18 ianuarie 2011. Pronunţată în şedinţa publică azi 11 ianuarie 2011.
Se va efectua adresă către Uniunea Naţională pentru Progresul României pentru a comunica dacă reclamantul s-a înscris sau nu în acest partid. Se va efectua adresă pârâtei pentru a depune la dosar sediul U.N.P.R. Suceava. Prorogă discutarea probei testimoniale solicitate de reclamant pentru termenul următor de judecată. Se va înainta procesul verbal nr. 1 încheiat în data de 21 februarie 2009 cu ocazia Adunării Generale a Organizaţiei PNL comuna Udeşti, jud. Suceava la registrul de valori al instanţei. Amână judecarea cauzei la data de 11 ianuarie 2011 pentru când se va cita pârâta. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 noiembrie 2010.
Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. În temeiul art. 29 al. 1, 2 şi 4 din Legea nr. 47/1992 dispune sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 al. 3 din Legea nr. 14/2003 şi a dispoziţiilor art. 9 al. 2 lit.,,h1” din Legea nr. 393/2004, excepţie invocată de reclamantul Stratu Ioan în dosarul nr. 576/86/2009 al Judecătoriei Suceava. În vederea continuării judecării cauzei fixează termen de judecată în data de 30 noiembrie 2010. Cu citarea părţilor. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26 octombrie 2010.
Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 26 octombrie 2010. Pronunţată în şedinţa publică azi, 19 octombrie 2010.
Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 19 octombrie 2010. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.10.2010.
Se va comunica pârâtei duplicatul cererii formulate de reclamant în data de 25 august 2010, cu adresă. Prorogă pentru termenul următor de judecată discuţia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate faţă de prevederile art. 16 al.3 din Legea nr. 14/2003 a partidelor politice şi sesizarea Curţii Constituţionale pentru competentă soluţionare, aspecte invocate de reclamant în data de 25 august 2010. Pune în vedere pârâtei, prin adresă, să-şi delege un reprezentant care să se prezinte în instanţă la termenul următor de judecată şi să-şi exprime poziţia faţă de excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamant şi faţă de cererea acestuia de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate sau să îşi precizeze în scris poziţia faţă de aceste aspecte. Amână judecarea cauzei la data de 12 octombrie 2010 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 14 septembrie 2010.
Admite cererea de amânare formulată de către reclamant. Se va emite adresă către pârât prin care i se pune în vedere ca prin reprezentanţii săi, să înfăţişeze originalul înscrisului defăimat la termenul următor, cu menţiunea că reclamantul Stratu Ioan s-a înscris în fals împotriva procesului verbal încheiat în data de 21.02.2009 cu ocazia Adunării Generale a Organizaţiei PNL comuna Udeşti, jud. Suceava . Amână judecarea cauzei la data de 14 septembrie pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 15 iunie 2010.
Se va comunica pârâtei duplicatul precizărilor la acţiune, cu menţiunea de a depune întâmpinare cu 5 zile înaintea termenului fixat pentru judecată. Amână judecarea cauzei la data de 15 iunie 2010 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 4 mai 2010.
Admite cererea de solicitare de relaţii de la pârâtă, formulată de reclamant, sens în care, Se va efectua adresă către O********** J******** A P***** S****** pentru a ne înainta documentaţia care a stat la baza adresei nr. 1 din data de 8 ianuarie 2009 emisă de Organizaţia Judeţeană a PNL Suceava, prin care se comunica Consiliului Local Udeşti, jud. Suceava că se retrage sprijinul politic reclamantului din partea PNL pentru funcţia de consilier local şi viceprimar al comunei Udeşti şi documentaţia care a stat la baza emiterii adresei nr. 19 din data de 24 februarie 2009 emisă de PNL Suceava şi transmisă către Consiliul Local al comunei Udeşti, jud. Suceava prin care se comunică Consiliului Local al comunei Udeşti că reclamantul este exclus din organizaţia PNL ( în măsura în care documentaţia completă nu a fost depusă în dosarul nr. 3136/314/2009 al Judecătoriei Suceava). Pune în vedere reclamantului S***** I** să-şi precizeze cererea de chemare în judecată din dosarul nr. 3136/314/2009 al Judecătoriei Suceava în sensul de a indica motivele de fapt ( motivele de constatare a nulităţii absolute a adresei nr. 19 din data de 24 februarie 2009 a Filialei Teritoriale Suceava a P.N.L. ) şi motivele de drept ale acţiunii, iar precizările la acţiune să fie formulate în dublu exemplar pentru a putea fi comunicate şi pârâtei. Prorogă discutarea probei testimoniale solicitate de reclamant pentru termenul următor de judecată, când urmează a fi depusă la dosar documentaţia solicitată de la pârâtă. Amână judecarea cauzei la data de 4 mai 2010 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 9 martie 2010.
Admite cererea de amânare formulată de pârâtă, prin apărătorul său. Pune în vedere pârâtei, prin apărător, să formuleze întâmpinare, având în vedere precizările depuse de reclamant la acest termen de judecată. Faţă de susţinerile apărătorului pârâtei, acordă termenul solicitat în vederea formulării cererii de conexare, având în vedere dispoziţiile art. 164 Cod procedură civilă, sens în care, Amână judecarea cauzei la data de 9 martie 2010 pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Amână judecarea cauzei la data de 2 februarie 2010 pentru când se va cita pârâta. Pune în vedere reclamantului să depună la dosar precizări la acţiune cu privire la motivele de fapt (motivele de constatare a nulităţii absolute a adresei atacate) şi de drept ale acţiunii. Prorogă discutarea probei cu solicitarea de relaţii de la pârâtă, formulată de reclamant, pentru termenul următor de judecată, când reclamantul va depune la dosar precizări clare la acţiune. Pronunţată în şedinţa publică azi, 26 ianuarie 2010.