P******* V******
InculpatS******* J******* D* U****** B****
Parte civilăT******** G*******
Parte vătămatăÎn baza art. 182 al.2 teza finală c.p. cu aplic. art. 73 lit.b c.p., în referire la art. 76 lit.d C.pen., condamnă inculpata la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă ( faptă din 27.01.2009 ). În baza art.71 C.pen. interzice inculpatei drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a, b C.pen. cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la terminarea executării pedepsei. În baza art.81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe perioada unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni prevăzut de art.82 C.pen. În baza art.359 C.proc.pen. în referire la art.83 C.pen. atrage atenţia inculpatei că dacă în cursul termenului de încercare va săvârşi din nou o infracţiune pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În baza art.71 al. ultim C.pen. suspendă executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit.a, teza a-II-a, b C.pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. Ia act că partea vătămată T******** G******* nu s-a constituit parte civilă. Obligă inculpata să plătească Spitalului Judetean de Urgenţă Buzău suma de 995,015 lei reprezentând ½ din cheltuielile de spitalizare ocazionate de internarea părtii vătămate la care se va adăuga dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinte penale. În baza art. 84 c.p. atrage atenţia inculpatei asupra revocării suspendării conditionate in cazul neexecutării obligaţiilor civile. În baza art. 118 lit. b c.p. confiscă de la inculpată cuţitul folosit la săvârşirea faptei aflat indisponibilizat la camera de corpuri delicte a I.P.J. Buzău. În baza art. 191 C.proc.pen. obligă inculpata la 330 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei onorariu apărător oficiu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare şi de la comunicare inculpată , partea vătămată si Spitalul Judetean de Urgenţă Buzău lipsă la judecată si la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi: 13.10.2009.
Hotarare 759 din 13.10.2009Amână cauza la data de 13.10.2009 faţă de dispoziţiile art. 6 pct. 1 din CEDO.
Instanţa, având în vedere lipsa relaţiilor solicitate de la partea civilă Spitalul Judeţean Buzău şi pentru a se reveni cu adresă în acest sens, amână cauza la data de 15.09.2009.
S-a acordat termen cauzei faţă de lipsa de procedură cu Spitalul Judeţean Buzău şi pentru a se înainta adresă în atenţia acestuia pentru a se comunica cuantumul cheltuielilor ocazionate cu spitalizarea părţii vătămate.