M**** T*****
InculpatM**** P****
Parte civilăAmână pronunţarea cauzei la data de 20.01.2010 HOT Condamnă pe inculpatul M**** T***** -, la o pedeapsă de 22 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174 alin. 1 cod penal in referire la art. 175 alin.1 lit. c cod penal . In baza art. 65 cod penal aplică inculpatului M**** T***** pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II şi b C.p., pe o perioadă de 10 ani. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a şi b Cod penal, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C.p. În temeiul art. 350 alin. 1 Cod de procedură penală, menţine starea de arest a inculpatului M**** T*****, iar în temeiul art. 88 alin. 1 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestului preventiv de la 21.07.2009 la zi. În baza art. 118 alin. 1 lit. b C.p. confiscă de la inculpatul M**** T***** un cutit cu mâner de culoare portocalie folosit de catre acesta la savirsirea infractiunii. În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza dispoziţiilor art. 189 Cod procedură penală, onorariile apărătorilor desemnati din oficiu pentru inculpat în faza de urmărire penală si în cursul cercetarii judecatoresti în sumă de 500 lei va fi plătit către Baroul de Avocaţi Galaţi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei, urmând a fi incluse în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul M**** T***** la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
menţine starea de arest preventiv a inculpatului M**** T***** termen 15.01.2010 Sala 2 pentru audierea martorilor din lucrări
Amână judecarea cauzei la data de 14.12.2009 sala 2 pentru audierea martorilor din lucrări.În baza art. 300 indice 2 C.pr.pen. şi art. 160 indice b C.pr.pen. menţine arestarea preventivă a inculpatului M**** T*****, măsura fiind legală şi temeinică .