S* E***** C******** S**
ContestatorS*** R******* S**
IntimatAdmite excepţia insuficientei timbrări. Anulează contestaţia la executare, ca insuficient timbrată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.09.2009.
Redistribuie cauza spre competentă soluţionare completului C 10. Amână judecarea cauzei la data de 29.09.2009 pentru când se va repeta procedura de citare cu intimata. Dată în şedinţa publică, azi, 11 septembrie 2009.
Pune în vedere contestatoarei prin apărător să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 184 lei sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată şi totodată să facă dovada achitării cauţiunii astfel cum a fost stabilită prin încheierea de şedinţă din data de 28 iulie 2009. Amână cauza la data de 11 septembrie 2009, pentru când se va repeta procedura de citare cu intimata. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 august 2009.
Se va face adresă către Biroul Executorului Judecătoresc Jugaru Constantin pentru a ne înainta dosarul de executare nr.170/2009. Fixează cauţiune în cuantum de 1000 lei pentru capătul de cerere privind suspendarea executării, punându-i în vedere contestatoarei, prin apărător , să facă dovada achitării acestei sume. Amână cauza la data de 18 august 2009, pentru când se va repeta procedura de citare cu intimata. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 iulie 2009.