T******** I*****
InculpatAdmite propunerea D.I.I.C.O.T. Suceava. În baza art. 159 al. 6 C.p.p. raportat la art. 136, 143 şi 148 lit. f C.p.p. dispune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatei T******** I*****, fiica lui Dorin şi Ana-Mihaela, născută la data de 13.04.1987 în municipiul Suceava,jud. Suceava, cu acelaşi domiciliu, str. Universităţii, nr. 23, jud. Suceava, CNP *********0284, cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, faptă prev. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, şi complicitate la organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prev. la art. 2- 9 din Legea nr. 143/2000” (respectiv, transportul drogurilor de mare risc, prev. de art.2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000), prev. de art. 26 cod penal rap. la art. 10 din Legea nr. 143/2000, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 17 septembrie 2009 şi până la data de 16 octombrie 2009. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara ca nefondată. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu recurs în 24 ore de la comunicare. Cercetat în şedinţa Camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţa publică azi 11.09.2009, ora 15.53