T********* S****
ReclamantR*** I* M****
PârâtR*** A********
PârâtAdmite cererea form, completata si precizată de recl Se ia act de renunţarea recl la capătul de cerere având ca obiect constatarea faptului că pârâtul R:A e străin de succesiunea autorului Anulează certif de moştenitor nr.590 şi actul de partaj voluntar. Constată deschisă succesiunea autorilor RI si RZ. În baza art.271-272 C.p.c ia act de învoiala părţilor consfinţită prin tranzacţie, care face parte integrantă din dispozitivul prezentei seninţe. Definitivă Cu recurs
Amână cauza la data de 30.03.2010 în vederea depunerii de pârâţi a originalului actului de partaj voluntar, pt repetarea adresei către notar şi pt încheierea unei eventuale tranzacţii între părţi
Amână cauza la 16.03.2010 în vederea citării pârâtului lipsă cu copie precizare, pt achitarea dif taxei timbru de 31 lei, pt efectuarea unei adrese către BNP Cernat pt comun dos în care s-a elib C.M. 641/2004, şi către Comisia Locală pt aplic. Lg Fondului Funciar pt comun cererii depuse de recl privind reconstituirea dr de prop.
Amână cauza la 23.02.2010 având în vedere cererea de amânare
În baza art.155/1 Cpc suspendă judecarea cauzei pt neîndeplinirea obligaţiilor stabilite de instantă