S********** D***** M********** r************** P**** N********* d*******
Intimat ReclamantS*** P***** S********** O** G******** R*********** S** Ţ*** Z****** Ş* A******** C* D*******
Recurent PârâtAdmite recursul. Modifică în parte sentinţa în sensul că admite excepţia invocată din oficiu şi respinge acţiunea pentru primele de Paşte 2006, Paşte 2007, Crăciun 2006, Crăciun 2007 ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală activă. Obligă pârâta să plătească reclamantului contravaloarea primei de Crăciun 2005, reprezentând echivalentul unui salariu de bază mediu brut pe societate reactualizată cu coeficientul de inflaţie de la data scadenţei, la, cea a plăţii efective, conform art. 168(1) din CCM. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Irevocabilă. Pronunţată astăzi, 23.03.2010 în şedinţă publică.
Scoate cauza de pe rol şi înaintează dosarul la ÎCCJ pentru soluţionarea recursului declarat de SC PETROM SA împotriva încheierii din 15.04.2009.
Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurenta-pârâtă. Fixează termen la 2 iunie 2009, sala 4, cu citarea părţilor. Cu recurs în 48 de ore de la pronunţare.
Faţă de împrejurarea că recurenta pârâtă invocă la acest termen de judecată excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii legale şipentru a da posibilitatea intimatului să îşi exprime punctul de vedere cu privire la excepţia invocată amână judecarea cauzei la 15.04.2009.