S* R** C*** A*** T******** S**
ReclamantS* G***** S**
PârâtS* A******** R********* A***** S*
Chemat în garanţieS* A******** R********* A***** S*
Chemat în garanţieAdmite acţiunea Admite în parte cererea de chemare în garanţie
având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 260 al. 1 c.p.c., amână pronunţarea la data de 30.11.2009
Amână judecarea cauzei la data de 24.11.2009, pentru ca pârâta să depună la dosar dovada soluţionării definitive de către Judecătoria Deta a procesului penal la care chemata în garanţie face referire în întâmpinare şi pentru ca avocata reclamantei să menţioneze numele persoanei împuternicită de către pârâtă să semneze înscrisurile depuse la dosar şi care s-a prezentat pentru a aduce şi pentru a lua autoturismul după efectuarea reparaţiilor, termen dat în cunoştinţă părţilor.
Faţă de Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Timişoara, adoptată la data de 31.08.2009, motivat de imposibilitatea asigurării cerinţelor prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. 3 din Constituţia României, referitoare la asigurarea unui proces echitabil şi imparţial, constată că se impune amânarea judecării cauzei pentru un alt termen de judecată. Pentru aceste considerente, Amână judecarea cauzei la data de 27.10.2009, termen dat în cunoştinţă părţilor.
Constată întemeiată cererea reprezentantei reclamantei de acordare a unui nou termen de judecată pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinarea depusă la dosar de reprezentanta chematei în garanţie.
Constată întemeiată cererea reprezentantei pârâtei privind introducerea în cauză în calitate de chemată în garanţie a societăţii S* A******** R********* A***** S*, cu sediul în Bucureşti, b-dul Carol I, nr. 31-33, sector 2. Consideră necesară amânarea judecări cauzei în vederea citării în calitate de chemată în garanţie S* A******** R********* A***** S*
Constată întemeiată cererea reprezentantei pârâtei privind amânarea judecări cauzei în vederea pregătirii apărării