S* O****** S**
CreditorS* O**** S*** S**
DebitorAdmite cererea pentru emiterea somaţiei de plată formulată de creditoarea S.C. OLITEXT S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea S.C. OMEGA SERV S.R.L.,Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 3.150,01 lei, cu titlu de contravaloare marfă, precum şi la plata dobânzii legale aferente, calculate de la data scadentă până la plata efectivă a debitului, în termen de 10 de zile de la data comunicării prezentei ordonanţe. Obligă debitoarea la plata sumei de 39,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea creditoarei. Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.11.2009.
Faţă de viciul de procedură cu debitoarea, dovada îndeplinirii procedurii de citare cu aceasta, restituindu-se la dosar – cu menţiunea „firmă desfiinţată”, În vederea repetării procedurii de citare cu debitoarea, la adresele indicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului
Faţă de viciul de procedură cu debitoarea, dovada îndeplinirii procedurii de citare cu aceasta, restituindu-se la dosar – cu menţiunea „firmă desfiinţată”, Pentru ca societatea creditoare să facă dovada sediului debitoarei şi a stării de funcţionare a acesteia, sub sancţiunea suspendării cauzei, în conformitate cu prevederile art. 155 ind. 1 C.p.c.,
În temeiul prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului constată că dreptul la un proces echitabil şi dreptul de a fi judecat de o instanţă independentă şi imparţială constituie drepturi fundamentale ale omului, pe care instanţa trebuie să le aplice cu prioritate, în orice litigiu, indiferent de modul în care puterea legislativă sau executivă înţelege să organizeze sistemul judiciar sau să aloce resurse pentru funcţionarea puterii judecătoreşti; Luând act de faptul că Guvernul promovează zilele acestea (fără consultarea prealabilă a puterii judecătoreşti) un proiect de act normativ prin care indemnizaţiile lunare ale judecătorilor, procurorilor şi personalului auxiliar se reduc drastic, afectându-le în mod direct independenţa; Văzând că, în continuare, hotărârile judecătoreşti irevocabile consfinţind drepturi salariale sunt ignorate; Consecvent Hotărârii Adunării Generale a Judecătorilor de la Judecătoria Deva, întrunită în şedinţă la data de 02.09.2009 şi în solidar cu ceilalţi judecători care împărtăşesc aceeaşi opinie; Considerând că se impune adoptarea acum, mai mult ca niciodată, a unei poziţii ferme care sa convingă clasa politică şi populaţia că independenta justiţiei nu este o chestiune negociabilă între decidenţii publici, ci este un imperativ al statului de drept. Constată că se impune adoptarea unei forme de protest major, în solidar cu întreg corpul judecătoresc, sub forma restrângerii activităţii şi amânării judecării tuturor cauzelor, cu excepţia celor care reclamă urgenţă majoră; Cum prezenta cauză nu se încadrează în rândul excepţiilor de mai sus, urmează a se amâna judecata la un nou termen,