N******* C********* P*********** O*********** D* S******* A* S*** C******* D* A** S***
PetentAdmite cererea formulată de petiţionarul SINDICATUL LIBER INDEPENDENT COMPANIA DE APĂ Bacău. Încuviinţează modificările Statutului Sindicatului Liber Independent Compania de Apă Bacău, conform procesului-verbal al şedinţei adunării generale a sindicatului din data de 30.04.2009 Dispune efectuarea menţiunilor corespunzătoare în Registru asociaţiilor şi fundaţiilor al judecătoriei Bacău. Definitivă . Cu drept de recurs în 15 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 02 Iunie 2009 .
Pentru ca petentul să depună statutul în formă nouă precum şi o copie de pe hotărârea prin care s-a acordat personalitate juridică acordă termen la data de 02.06.2009 ora 10, C14 .
Pentru ca reprezentantul sindicatului să depună : procesul verbal de constituire a organizaţiei sindicale, semnat de cel puţin 15 membri fondatori, statutul organizaţiei sindicale, lista membrilor din organul de conducere al organizaţiei sindicale, cu menţionarea numelui, prenumelui, codul numeric personal, profesiunii şi domiciliului, procura autentificată a împuternicitului special, dată prin procesul verbal de constituire acordă termen la data de 26.05.2009 ora 10, C14 .