M********* G* D*****
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a şi c C.pen. şi art. 76 alin. 1 lit. d C.pen., condamnă pe inculpatul M D fără antecedente penale, la 9 (nouă) luni închisoare. În baza art. 81 C.pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 2 ani şi 9 luni, calculat conform art. 82 C.pen. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C.pen.În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen, obligă pe inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.Cu apel în 10 zile.Pronunţată în şedinţa publică de la 17 noiembrie 2009
Amână judecarea cauzei la 20.10.2009 Se citeaza martorii. Cu drept de apel, odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Septembrie 2009
Incuviinteaza cererea aparatorului inculpatului, de amanare a cauzei pentru lipsa martorilor, si acorda un nou termen de judecata pentru a se cita acestia, martorul E cu numele corect. Respinge cererea de amanare a cauzei pentru lipsa de procedura cu inculpatul, ca nefondata. Amână judecarea cauzei la 29.09.2009. Cu drept de apel, odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Septembrie 2009.
Încuviinteaza probele solicitate atat de reprezentantul Parchetului, cat si de aparatorul inculpatului: proba cu martorii din rechizitoriu si actualizarea fisei de cazier judiciar, respectiv proba cu inscrisuri in circumstantiere. Acorda un nou termen de judecata pentru cand se citeaza martorii din rechizitoriu. Se emite adresa catre IPJ Arges si se solicita fisa de cazier judiciar a inculpatului. Amână judecarea cauzei la 01.09.2009. Cu drept de apel, odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Iunie 2009.