Dosar 5879/333/2009 din 22.09.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art.87.al.1.


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5879/333/2009
Data dosar:
22.09.2009
Instanta:
Judecătoria Vaslui
Departament:
JUDVS
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art.87.al.1.
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.01.2010 la ora 08:30

    Complet: Complet amânare pronunţare
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpatul B.I.C. , la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 74 lit. a şi c Cod penal şi a art. 76 lit. d Cod penal. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a şi b Cod penal, pe durata prevăzută de art. 71 alin. 2 Cod penal. În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni fixat conform art. 82 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii suspendă executarea pedepsei accesorii aplicate. În temeiul art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind condiţiile revocării beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 189 şi 191 alin.1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul B.I.C. la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmează a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28.01.2010.

  • Sedinta din data de 21.01.2010 la ora 08:30

    Complet: Complet amânare pronunţare
  • Încheiere

    amână pronunţarea la 28.01.2010

  • Sedinta din data de 14.01.2010 la ora 08:30

    Complet: Complet 2 mixt penal
  • Încheiere

    Amână pronunţarea la 21.01.2010

  • Sedinta din data de 03.12.2009 la ora 08:30

    Complet: Complet 2 mixt penal
  • Amânat

    Cauză amânată ptr. administrarea probei cu acte în circumstanţiere solicitată de inculpat

  • Sedinta din data de 05.11.2009 la ora 08:30

    Complet: Complet 2 mixt penal
  • Amânat

    Cauză amânată ptr. lipsa de procedură cu inculpatul, sens în care se va rectifica citativul şi se va indica corect adresa de domiciliu al acestuia.

Flux dosar


Actualizare GRPD