F********** M*****
PetentP************ G******
IntimatRespinge contestaţia Obligă condamnatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat în care este inclus şi onorariul ap. din oficiu de 100 lei. Definitivă.
Amână pronunţarea la 12 oct. 2009.
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Giurgiu , din data de 01.09.2009, prin care s-a stabilit amânarea fără discuţie a tuturor cauzelor aflate pe rolul fiecărui complet de judecată şi acordarea de noi termene ca urmare a protestului judecătorilor,
Având în vedere că pentru termenul de astăzi procedura de citare cu intimatul este neîndeplinită, întrucât pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare nu s-a menţionat data, numele agentului procedural şi nu a fost aplicată ştampila instituţiei, urmează să amâne cauza şi ia act de cele învederate de către d-na avocat Stancu Elena - că nu este în măsură să depună o delegaţie pentru petent la acest termen de judecată;
Admite cererea de probatorii. Încuviinţează pentru petent proba cu înscrisuri, respectiv înscrisurile de la dosar.