M******* L******
ReclamantB******** M****
PârâtB******** A*****
PetentP******* A****
Autoritate tutelarăP******* C*********
Autoritate tutelarăAdmite acţiunea însuşită de reclamantul B******** A*****. Obligă pârâtul, la plata sumei de 150 lei , lunar cu titlu de pensie de întreţinere majorată, în favoarea reclamantului B******** A*****, născut la 17.05.1991, de la data introducerii acţiunii –20.05.2009 şi până la terminarea studiilor, dar nu mai mult de împlinirea vârstei de 25 de ani, ori noi dispoziţii. Definitivă. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.09.2009. Preşedinte,
Amână judecarea cauzei la data de 23.09.2009, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Reclamanta va indica adresa de la locul de muncă al pârâtului, respectiv Masiv Forest Buchin. Citarea pârâtului şi introducerea în cauză în calitate de reclamant a numitului B******** A***** care a împlinit vârsta de 18 ani în vederea însuşirii cererii şi a depune adeverinţă de la liceu precum că este elev. Efectuarea de adresă la autoritatea tutelară din cadrul Primăriei Caransebeş şi respectiv Anina şi se va solicita efectuarea unei anchete sociale la domiciliul părţilor. Citarea autorităţilor tutelare din cadrul Primăriei Anina şi respectiv Caransebeş cu menţiunea „aplicat ştampila”. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17.06.2009