A******** L***** F***** F****** G******* P*** Î*********** I****** M******
PetentAdmite cererea formulată de către petenta ASOCIAŢIA LEGUME FRUCTE FELICIA GOLĂEŞTI, prin persoana împuternicită. Dispune înscrierea în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor aflat la grefa Judecătoriei Iaşi a Asociaţiei denumită „ASOCIAŢIA LEGUME FRUCTE FELICIA GOLĂEŞTI”. Cu recurs în 5 zile de la comunicare. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.03.2009
În baza art.9 din OG 26/2000 cu modificările ulterioare, acordă termen la data de 27.03.2009. Se va cita petenta, prin avocatul ales pentru reprezentare, cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei: - Actul constitutiv refăcut, 3 ex. originale autentificate sau atestate şi 1 ex. în copie xerox, în care să se precizeze: o care sunt membrii fondatori ai asociaţiei, întrucât la început se precizează cu sunt 9 membri fondatori, iar în final figurează 2 membri retraşi şi 10 semnături; o care este persoana împuternicită, întrucât persoana care a formulat cererea şi desemnată la începutul Actului constitutiv diferă de persoana precizată la finalul acestuia. - Statutul refăcut, 3 ex. originale autentificate sau atestate, 1 ex. în copie xerox, în care să se precizeze care sunt membrii fondatori ai asociaţiei, întrucât la început se precizează cu sunt 9 membri fondatori, iar în final figurează 2 membri retraşi şi 10 semnături; -timbru judiciar de 0,3 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată. Dată în Cameră de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20.03.2009.