Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 96 alin. 1-4 şi 97 din OUG nr. 195/2002, raportată la prevederile art. 25 şi 53 din Constituţie, invocată de petent. Respinge ca neîntemeiată plângerea Cu recurs, în ceea ce priveşte soluţia referitoare la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Cu recurs, pentru fond, în termen de 15 zile de la comunicare.
amână judecarea cauzei la 22 iunie 2009 pentru când se va emite adreă la intimat cu solicitarea de a comunica copie după buletinul de verificare metrologică montat pe auto MAI 28016
Amână cauza la 18.05. 2009 pentru când se vor cita părţile . Se va emite adresă intimatei ptr. a comunica copie după atestatul operatorului radar al ag. constatator .
amână judecarea cauzei la 13 april 2009 pentru când se va comunica petentului copii după întâmpinare şi înscrisuri