Dosar 5965/86/2009 din 21.09.2009

procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5965/86/2009
Data dosar:
21.09.2009
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 04.10.2011 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Legea 64/1995 privind procedura reorganizării şi falimentului

    Considerând întemeiată cererea lichidatorului judiciar, pentru a-i da acestuia posibilitatea să valorifice activele debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune acestuia în vedere să depună o informare privind stadiul vânzării, urmând a proroga discuţiile asupra cererii privind anularea transferului patrimonial pentru termenul de judecată viitor. Faţă de dispoziţiile art. 255 alin. 1 din Legea nr. 7/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2008 privind Codul civil, respectiv modificările aduse art. 35 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin art. 215 din aceeaşi lege, văzând şi Hotărârea nr. 61/28 septembrie 2011 a Colegiului de conducere a Tribunalul Suceava, va dispune transferul cauzei la Secţia civilă a Tribunalului Suceava.

  • Sedinta din data de 17.06.2011 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amână cauza

    Faţă de împrejurarea că termenul limită până la care tabelul suplimentar al creanţelor putea fi contestat a expirat, constată că nu s-au formulat contestaţii împotriva creanţelor născute în cursul procedurii, motiv pentru care îi va pune în vedere lichidatorului judiciar să întocmească tabelul definitiv consolidat al creanţelor. Faţă de înscrisurile depuse la dosar, va lua act de hotărârea adunării creditorilor, cuprinsă în procesul verbal al şedinţei adunării creditorilor nr. 1119/9 iunie 2011, prin care : a fost aprobat raportul de evaluare a activelor debitorului; a fost confirmat lichidatorul judiciar, cu un onorariu în cuantum de 1.500 lei lunar, fără TVA, şi 8 %, fără TVA, din operaţiunile de lichidare; a fost aprobată valorificarea bunurilor prin licitaţie publică; a fost aprobat regulamentul de vânzare şi caietul de sarcini şi va dispune efectuarea vânzării. Considerând întemeiată cererea lichidatorului judiciar, pentru a-i da acestuia posibilitatea să valorifice activele debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune acestuia în vedere să depună o informare privind stadiul vânzării.

  • Sedinta din data de 19.04.2011 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amână cauza

    Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de creditorul Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava împotriva tabelului definitiv al creditorilor. Aprobă raportul administratorului judiciar insolvenţă M********* R*********** L******** I*** S*** – P**** D* L**** S******, cu sediul în str. Mărăşeşti nr. 14, bl. A 3, sc. A, ap. 2, jud. Suceava, RSP 0120/2006. În temeiul dispoziţiilor art. 107 alin. 1 lit. A-c şi B din Legea nr. 85/2006, dispune intrarea în faliment a debitorului SC FORESTIS SRL, cu sediul în Oraş Frasin, str. Principală nr. 801, jud. Suceava, număr de ordine în registrul comerţului J33/367/1999, cod de identificare fiscală 12011852. În temeiul art. 107 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenţei, desemnează lichidator judiciar pe practicianul în insolvenţă M********* R*********** L******** I*** S*** – P**** D* L**** S******, cu sediul în str. Mărăşeşti nr. 14, bl. A 3, sc. A, ap. 2, jud. Suceava, RSP 0120/2006, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006, cu un onorariu provizoriu de 2.000 lei. Pune în vedere ca la prima adunare generală a creditorilor să supună spre aprobare confirmarea sa şi comisionul de administrare. În temeiul art. 107 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenţei dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Fixează termen maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii, în termen de 10 zile de la notificare. Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorului şi Oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor creanţelor născute în cursul procedurii la 17 mai 2011. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 24 mai 2011. Fixează termenul pentru depunerea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii la 31 mai 2011. Fixează termenul pentru soluţionarea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii la 17 iunie 2011. Fixează termenul limită pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 28 iunie 2011. În temeiul art. 113 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 17 iunie 2011, ora 900. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi,19 aprilie 2011.

  • Sedinta din data de 22.03.2011 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amână cauza

    Considerând întemeiată cererea administratorului judiciar, pentru a da posibilitatea părţilor interesate să propună un plan de reorganizare a activităţii debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii.

  • Sedinta din data de 08.02.2011 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amână cauza

    Admite contestaţiile administratorului special DATOLA DANIELE împotriva tabelului preliminar al creanţelor şi tabelului preliminar corectat al creanţelor. Dispune înscrierea creditorului DATOLA DANIELE în tabel cu suma de 495.222 lei - creanţă certă şi suma de 471.944 lei - sub condiţie şi a creditorului BRD – GSG SA cu suma de 1.554.000 lei creanţă certă şi suma de 2.791.884 lei - creanţă sub condiţie. Respinge, ca nefondate, contestaţiile administratorului special DATOLA DANIELE împotriva tabelului preliminar al creanţelor şi tabelului preliminar corectat al creanţelor cu privire la creanţele creditorilor Administraţia fondului pentru mediu şi SC ITALO ROMENA LEASING IFN SA. Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de 22 martie 2011, ora 900, dată pentru care va fi repetată procedura de citare a părţilor care nu au termen în cunoştinţă. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 8 februarie 2011.

  • Sedinta din data de 01.02.2011 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amână pronunţarea

    Din lipsă de timp pentru deliberare, va dispune amânarea pronunţării.

  • Sedinta din data de 11.01.2011 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea de către Curtea de Apel Suceava a recursului declarat de debitor împotriva sentinţei de deschidere a procedurii (termen de judecată la 14 ianuarie 2011), va fixa un nou termen de continuare a procedurii, urmând a proroga discuţiile asupra contestaţiilor formulate de administratorul special împotriva tabelelor preliminar şi preliminar corectat al creanţelor pentru termenul de judecată viitor.

  • Sedinta din data de 12.10.2010 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amânat

    Faţă de înscrisurile depuse la dosar, va lua act de : - hotărârea adunării generale extraordinare a asociaţilor debitorului, cuprinsă în procesul verbal al adunării generale extraordinare a asociaţilor debitorului nr. 1395/10.09.2010, prin care a fost desemnat administratorul special al debitorului în persoana numitului Dattola Daniele; - hotărârea adunării creditorilor, cuprinsă în procesul verbal al adunării creditorilor nr. 1397/10.09.2010, prin care :a fost desemnat comitetul creditorilor, format din : BRD – GSG SA – preşedinte; Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava – membru, Dattola Daniele – membru; a fost confirmat administratorul judiciar, cu un onorariu lunar de 1.500 lei, fără TVA. Pentru soluţionarea de către Curtea de Apel Suceava a recursului declarat de debitor împotriva sentinţei de deschidere a procedurii, va fixa un nou termen de continuare a procedurii, urmând a proroga discuţiile asupra contestaţiilor formulate de administratorul special împotriva tabelelor preliminar şi preliminar corectat al creanţelor pentru termenul de judecată viitor.

  • Sedinta din data de 31.08.2010 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amânat

    Faţă de înscrisurile depuse la dosar, va dispune afişarea, la uşa instanţei, a tabelului preliminar al creanţelor şi a raportului privind cauzele şi împrejurările care au condus la apariţia stării de insolvenţă a debitorului. Considerând întemeiată cererea administratorului judiciar, pentru a-i da acestuia posibilitatea să verifice dacă există posibilitatea reorganizării activităţii debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii.

  • Sedinta din data de 08.06.2010 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amânat

    AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA 15 IUNIE 2010. Respinge, ca nefondată, cererea de repunere pe rol a judecării cauzei, formulată de debitor. Respinge, ca nefondată, contestaţia la cererea introductivă. Admite cererea formulată de creditorul BRD – GSG SA PIATRA NEAMŢ, cu sediul în str. Lt. Drăghescu nr. 13, jud. Neamţ. În temeiul art. 33 alin. 4 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei SC FORESTIS SRL, cu sediul în Oraş Frasin, str. Principală nr. 801, jud. Suceava, număr de ordine în registrul comerţului J33/367/1999, cod de identificare fiscală 12011852. În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenţei, desemnează administrator judiciar provizoriu pe practicianul în insolvenţă M********* R*********** L******** I*** S*** – P**** D* L**** S******, cu sediul în str. Mărăşeşti nr. 14, bl. A 3, sc. A, ap. 2, jud. Suceava, RSP 0120/2006, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 din lege, cu un onorariu provizoriu de 1.500 lei. Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a depune la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii. În temeiul art. 37 din Legea nr. 85/2006, dispune comunicarea sentinţei de deschidere a procedurii către judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială se află sediul debitorului declarat la registrul comerţului. În temeiul art. 61 din Legea nr. 85/2006, dispune notificarea deschiderii procedurii debitoarei, asociaţilor, acţionarilor, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava, prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura de insolvenţă, precum şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi. Dispune indisponibilizarea părţilor sociale în registrul special de evidenţă. Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a pune la dispoziţia administratorului judiciar toate informaţiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum şi lista cuprinzând părţile şi transferurilor patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, sub sancţiunea prevăzută de art. 48 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, obligaţia de notificare revenind administratorului judiciar. Stabileşte în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune la dosar un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, conform prevederilor art. 59 din Legea nr. 85/2006, până la data de 24 august 2010. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 30 iulie 2010. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 11 august 2010. Fixează termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii la 31 august 2010 şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 7 septembrie 2010. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 10 septembrie 2010, ora 1000, la sediul administratorului judiciar şi convoacă creditorii debitoarei, prilej cu care se va pune în discuţie confirmarea numirii acestuia şi onorariul provizoriu. Dispune trimiterea notificărilor arătate mai sus către toţi creditorii, de către administratorul judiciar numit în prezenta cauză. În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de două zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Dispune în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuţiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la fiecare termen de continuare a procedurii, potrivit art. 21 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. Dispune în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune la dosarul cauzei raportul prevăzut de art. 54 din Legea nr. 85/2006, în termen de maximum 30 de zile de la data desemnării sale, cu obligaţia de a notifica creditoarea şi debitoarea în cazul formulării unei propuneri de trecere a debitoarei în faliment în procedura simplificată. Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de 31 august 2010, ora 900, dată pentru care va fi repetată procedura de citare a părţilor care nu au termen în cunoştinţă. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 iunie 2010.

  • Sedinta din data de 27.04.2010 la ora 12:00

    Complet: C2FF com
  • Amânat

    Considerând întemeiată cererea apărătorului debitoarei, pentru a-i da acestuia posibilitatea să facă dovada achitării creanţei către SC ECO TRONCHI SRL şi încercării de soluţionare pe cale amiabilă a litigiului cu creditorul BRD, îi va acorda termenul solicitat, urmând a proroga discuţiile asupra cererii introductive şi a contestaţiei pentru termenul de judecată viitor.

  • Sedinta din data de 02.03.2010 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amânat

    Considerând întemeiată cererea apărătorului debitoarei, pentru a-i da acesteia posibilitatea să încerce soluţionarea litigiului pe cale amiabilă, îi va acorda termenul solicitat, urmând a proroga discuţiile asupra cererii introductive şi a contestaţiei pentru termenul de judecată viitor.

  • Sedinta din data de 05.01.2010 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amânat

    Considerând întemeiată cererea apărătorului debitoarei, pentru a-i da acestuia posibilitatea să ia cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor depuse de creditoare la dosar, îi va acorda termenul solicitat, urmând a proroga discuţiile asupra cererii introductive şi a contestaţiei pentru termenul de judecată viitor.

  • Sedinta din data de 03.11.2009 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amânat

    Considerând pertinentă şi utilă soluţionării cauzei, va admite proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul debitoarei şi îi va da dispoziţie creditoarei să depună toată documentaţia care a stat la baza emiterii angajamentului de plată pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată, urmând a proroga discuţiile asupra cererii introductive şi a contestaţiei pentru termenul de judecată viitor.

Flux dosar


Actualizare GRPD