B***** G*******
ReclamantC***** M****
PârâtRespinge actiunea, ca neintemeiata. Cu recurs in 15 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica, azi, 17.05.2011.
Amână pronunţarea la 17.05.2011.
Pentru a da posibilitatea reclamantei să achite TT: 2154 lei
Menţine suspendarea.
Respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar, formulată de petenta B***** G******* domiciliată în Ploieşti, str.Perilor, nr.11,judeţ Prahova, ca neîntemeiată. Cu posibilitate de reexaminare în 5 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.10.2010. PRESEDINTE,
În vederea timbrării cererii de repunere pe rol a cauzei
Respinge cererea
Amana pronuntarea la 02.09.2010.
În vederea soluţionării cererii de reexaminare
Pune în vedere reclamantei să timbreze cererea la valoare
Pentru a da posibilitatea reclamantei să timbreze cererea de repunere pe rol a cauzei şi în vederea citării pârâtei la adresa indicată de apărătorul reclamantei, instanţa urmează să amâne cauza, sens în care, În numele legii,
Constatând neîndeplinirea legală a procedurii de citare cu pârâta, întrucât dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu aceasta s-a întors la dosarul cauzei, cu menţiunea „destinatar necunoscut în Blejoi” şi având în vedere prevederile art.107 coroborat cu art. 85 C.p.civ., instanţa urmează să amâne cauza, sens în care, În numele legii, .
In temeiul dispoziţiilor art. 242 alin.1pct.2 Cod de procedura civila suspenda judecata pentru lipsa parţilor. Cu recurs pe toata durata suspendării . Pronunţata in şedinţa publica, azi 11.02.2010.
pentru ca partile sa ia cunostinta de rapoartele de expertiza
Faţă de lipsa raportului de expertiză şi în vederea respectării pp.continuităţii
În temeiul art. 98 alin. 5 şi 6 şi art. 22 alin. 2 lit. d din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti, cu modificarile si completarile ulterioare, precum şi în temeiul art. 6 pct. 1 din CEDO constată că dreptul la un proces echitabil şi dreptul de a fi judecat de o instanţă independentă şi imparţială constituie principii fundamentale pe care instanţa trebuie să le aplice cu prioritate, în orice litigiu, indiferent de modul în care puterea legislativă sau executivă înţelege să organizeze sistemul judiciar sau să aloce resurse pentru funcţionarea puterii judecătoreşti. Una din garanţiile care asigură premisele unei instanţe independente este stabilirea unui nivel corespunzător al remuneraţiei pentru judecător, iar judecata în mod echitabil a unei cauze este afectată în cazul în care judecătorul trebuie să soluţioneze un număr considerabil de dosare în aceeaşi zi sau într-un termen determinat. Văzând că prin proiectul legii unice a salarizării personalului plătit din fonduri publice se stabileşte o remuneraţie a judecătorilor de natură a conduce la ştirbirea independenţei acestora şi orice încercare a judecătorilor de a convinge puterea executivă de acest pericol a eşuat Apreciind că se impune stabilirea unui număr rezonabil de dosare ce poate fi soluţionat de un judecător în cursul unei zile sau al unei perioade determinate, pentru a satisface cerinţa dreptului la un proces echitabil Consecvent Hotărârii Adunării Generale a judecătorilor din raza CURŢII DE APEL PLOIEŞTI din data de 31.08.2009 precum şi Adunării Generale a judecătorilor din cadrul JUDECĂTORIEI PLOIEŞTI din data de 01.09.2009 şi în solidaritate cu ceilalţi judecători care împărtăşesc aceeaşi opinie Constată că se impune adoptarea unei forme de protest major, în solidaritate cu întreg corpul judecătoresc, sub forma restrângerii activităţii şi amânării judecării tuturor cauzelor, cu excepţia celor privind măsurile preventive şi a celor vizând plasamentul minorilor. Cum prezenta cauză nu se încadrează în rândul excepţiilor de mai sus, urmează a se amâna judecata la un nou termen.
în vederea administrării probatoriilor
în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu pârâtul