S***** N******
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195 /2002- republicată- condamnă pe inculpatul S***** N****** – CNP- *********3221- fiul lui Panait şi Floarea, născut la data de 17 august 1961 în comuna Uda Clocociov, judeţul Teleorman, domiciliat în Turnu Măgurele, strada Chimiei, bloc L.7,scara 4, apartament 67, judeţul Teleorman, la o pedeapsă de 1(un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. În baza art. 71 c.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a-b începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei. În baza art. 81 c.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe timp de 3(trei) ani în condiţiile prevăzute de art.82 c.p. şi-i atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 c.p. În baza art. 71 alin. 5 c.p. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei se suspendă şi executarea pedepsei accesorii prevăzută de art.64 lit. a-b C.p. Obligă pe inculpat să plătească 550 lei cheltuieli judiciare statului din care onorariu avocat oficiu în sumă de 200 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată astăzi 21 aprilie 2009 în şedinţă publică.
Pentru lipsa martorilor din lucrări, respectiv Tilie Niculae,Popa Victoria şi Ţene Iulia Maria, audierea acestora fiind utilă soluţionării cauzei, Amână cauza şi fixează termen de judecată la data de 21 aprilie 2009, termen cunoscut de inculpat şi pentru când se vor cita martorii din lucrări - Tilie Niculae,Popa Victoria şi Ţene Iulia Maria cu menţiunea amendării în caz de neprezentare.
În vederea audierii martorilor din lucrări, respectiv Tilie Niculae,Popa Victoria şi Ţene Iulia Maria, probă utilă soluţionării cauzei, Amână cauza şi fixează termen de judecată la data de 7 aprilie 2009, termen cunoscut de inculpat şi pentru când se vor cita martorii din lucrări - Tilie Niculae,Popa Victoria şi Ţene Iulia Maria.