Dosar 6054/86/2009 din 28.09.2009

investire cu formulă executorie


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6054/86/2009
Data dosar:
28.09.2009
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
investire cu formulă executorie
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.10.2009 la ora 12:30

    Complet: CFU-presedinte
  • Soluţionare

    T R I B U N A L U L Cu privire la cererea de învestire cu formulă executorie formulată de petentă, instanţa constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 7209 Cod procedură civilă, “ Pentru hotărârea judecătorească dată în materie comercială, care se aduce la îndeplinire prin executare silită, hotărârea, purtând menţiunea că este irevocabilă, constituie titlu executoriu, fără efectuarea altor formalităţi”. Rezultă că orice hotărâre dată în materie comercială, care poartă menţiunea irevocabilă reprezintă titlu executoriu fără a fi necesară învestirea sa cu formulă executorie, dacă conţine dispoziţii ce pot fi aduse la îndeplinire prin executare silită. Faţă de cele arătate, tribunalul va respinge cererea de învestire cu formulă executorie ca nefondată. Cât priveşte cererea de încuviinţare a executării silite, instanţa va dispune a fi disjunsă, în conformitate cu dispoziţiile art.165 Cod procedură civilă, şi trimisă spre repartizare Arhivei secţiei comerciale, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Suceava. D I S P U N E Respinge ca nefondată cererea de învestire cu formulă executorie formulată de petenta SC SEVECO TRADING SRL Câmpulung Moldovenesc. Disjunge cererea de încuviinţare a executării silite, formulată de petenta SC SEVECO TRADING SRL Câmpulung Moldovenesc. Se vor face copii după actele dosarului şi se vor trimite Arhivei Secţiei comerciale, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Suceava pentru repartizare. Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.10.2009. Preşedinte, Grefier,

Flux dosar


Actualizare GRPD