Dosar 6094/333/2009 din 01.10.2009

furtul (art.208 C.p.) al.1.art.37.lit.a,b,c.C.penal


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6094/333/2009
Data dosar:
01.10.2009
Instanta:
Judecătoria Vaslui
Departament:
JUDVS
Obiect:
furtul (art.208 C.p.) al.1.art.37.lit.a,b,c.C.penal
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.10.2009 la ora 08:30

    Complet: Complet amânare pronunţare
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpatul R.A., recidivist, la pedeapsa de 3 (trei) ani de închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt prevăzută de art. 208 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) Cod penal. În baza art. 61 alin. 1 Cod penal, revocă beneficiul liberării condiţionate cu privire la restul de 812 zile de închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 7 (şapte) ani de închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 318/24 septembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Vaslui, rămasă definitivă în data de 25 noiembrie 2003, ca urmare a retragerii recursului prin decizia penală nr. 434/25.11.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În baza art. 61 alin. 1 teza a III-a Cod penal, contopeşte restul de 812 zile de închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 7 (şapte) ani de închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 318/24 septembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Vaslui cu pedeapsa de 3 (trei) ani de închisoare, aplicată în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani de închisoare, pe care o sporeşte cu 6 (şase) luni de închisoare, inculpatul R.A. urmând să execute în final pedeapsa de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni de închisoare. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II-a şi lit. b) Cod penal pe durata executării pedepsei. În baza art. 350 al. 1 Cod de procedură penală, menţine măsura arestării preventive şi starea de arest preventiv a inculpatului R.A.. În baza art. 88 al. 1 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului R.A. durata reţinerii şi arestării preventive de la 17 septembrie 2009 la zi. În baza art. 14 Cod de procedură penală raportat la art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 998 şi urm. Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de partea vătămată B.C. constituită parte civilă în procesul penal împotriva inculpatului. Obligă inculpatul R*** A*** la plata sumei de 300 lei către partea civilă B.C. cu titlu de despăgubiri materiale. În baza art. 14 Cod de procedură penală raportat la art. 346 Cod procedură penală, ia act că partea vătămată R.C. a renunţat la constituirea iniţială de parte civilă în procesul penal. În baza art. 118 alin. 4 Cod penal, confiscă de la inculpatul R.A. suma de 329,23 lei. În baza art. 189 Cod procedură penală şi art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul R.A. la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 400 lei (faza de urmărire penală – 200 lei, faza de judecată – 200 lei ), reprezentând onorarii apărători desemnaţi din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi partea vătămată R.C. şi de la comunicare pentru inculpatul R.A. şi partea vătămată B.C.. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 octombrie 2009.

  • Sedinta din data de 22.10.2009 la ora 08:30

    Complet: Complet 3 penal+specializat minori si anticoruptie
  • Încheiere

    Amână pronunţarea la 29 oct. 2009, din lipsă de timp pentru deliberare

  • Sedinta din data de 05.10.2009 la ora 08:30

    Complet: Complet amânare pronunţare
  • Încheiere

    În baza art. 3001 alin. 1 Cod de procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului R*** A*** . În baza art. 160 al. 2 Cod de procedură penală şi art. 300 ind.1 alin. 3 Cod de procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpatului R*** A***. Legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului R*** A*** urmează a fi verificată periodic, în cursul judecăţii, înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 160ind. b al. 1 Cod de procedură penală.În baza art.192 alin.3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondul special alocat de M.J.L.C. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare.

Flux dosar


Actualizare GRPD