Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite cererea. Dispune completarea deciziei civile nr. 691/R/2009 pronunţată de Tribunalul Argeş în sensul că obligă recurenta pârâtă să plătească intimaţilor reclamanti suma de 1200 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15 iunie 2009, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.
Respinge ca nefondat recursul. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.04.2009, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.
Admite proba cu înscrisuri solicitată de recurenta-pârâtă prin apărător, respectiv înscrisurile depuse cu borderou la acest termen de judecată. Admite cererea apărătorului intimaţilor-reclamanti prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de înscrisurile care i-au fost comunicate în şedinţă publică. Amână judecarea cauzei la 27.04.2009, termen acordat aşa cum s-a dispus prin încheierea de la termenul precedent. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Martie 2009.
Amână judecarea cauzei la 30.03.2009, pentru îndeplinirea în mod legal a procedurii de citare si pentru satisfacerea timbrajului. Dispune citarea părţilor lipsă cu o singură citaţie pentru două termene de judecată, cu menţiunea pe citaţie că în cazul în care la termenul de judecată acordat in prezenta cauză la data de 30.03.2009, dosarul nu va fi luat în pronunţare, părţile se vor prezenta în instanţă la termenul de judecată din data de 27 aprilie 2009 . Se citează recurenta-pârâtă cu menţiunea de a depune la dosar până la următorul termen de judecată dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 1009,5 lei si 2,5 lei timbru judiciar, sub sancţiunea anulării recursului ca netimbrat. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Martie 2009.