S******** P********* D* P* L**** T********* B*******
Intimat Parte în procesP******** D* P* L**** T********* S******
RecurentA***** M***** C******
Intimat InculpatA********* A********
Recurent InculpatM***** M******
Intimat InculpatÎn baza art. 208 alin. 1, 209 al. 1 lit. a, e, Cod penal cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal şi art. 109 Cod penal condamnă pe inculpatul A***** M***** C******, la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În temeiul art. 71 C. pen. interzice inculpatului pe perioada executării pedepsei închisorii drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. În baza art. 83 Cod penal revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 3052 din 18.12.2003 pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosar nr. 4507/2003, rămasă definitivă la 26.07.2004 şi dispune executarea în întregime a pedepsei, cumulând-o cu pedeapsa aplicată, de 1 an şi 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 3 (trei) luni închisoare. Constată că infracţiunea ce face obiectul prezentei hotărâri e concurentă cu infracţiunile de furt calificat pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare, prin sentinţa penală nr. 3060/24.11.2005 a Judecătoriei Botoşani, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare prin S.P. nr. 144/21.02.2007 a Judecătoriei Rădăuţi, rămasă definitivă prin neapelare la 09.03.2007 şi la pedeapsa de 3 ani şi 9 luni închisoare prin S.P. nr. 264/12.05.2009 a Judecătoriei Bârlad, rămasă definitivă la 23.02.2010. Constată că pedepsele aplicate prin S.P. nr. 3060/24.11.2005 a Judecătoriei Botoşani şi prin S.P. nr. 144/21.02.2007 a Judecătoriei Rădăuţi au fost contopite în pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 3 luni închisoare prin S.p. nr. 2185 din 06.11.2007 a Judecătoriei Botoşani, rămasă definitivă prin nerecurare la 27.11.2007. Descontopeşte pedeapsa rezultantă şi repune în individualitatea lor pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare stabilită prin S.P. nr. 3060/24.11.2005 a Judecătoriei Botoşani, de 9 luni închisoare stabilită prin S.P. nr. 144/21.02.2007 a Judecătoriei Rădăuţi şi pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 3052 din 18.12.2003 a Judecătoriei Botoşani. Menţine dispoziţia revocării beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 3052 din 18.12.2003 a Judecătoriei Botoşani, dispoziţie cuprinsă în S.P. nr. 3060/24.11.2005 a Judecătoriei Botoşani, S.P. nr. 144/21.02.2007 a Judecătoriei Rădăuţi, S.P. nr. 2185 din 06.11.2007 a Judecătoriei Botoşani şi S.P. nr. 264/12.05.2009 a Judecătoriei Bârlad. În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b şi 36 Cod penal, cu aplicarea art. 83 Cod penal contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, de 2 ani şi 3 luni închisoare, cu pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare aplicată prin S.p. nr. 3060 din 24.11.2005 a Judecătoriei Botoşani, 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin S.P. 144/21.02.2007 a Judecătoriei Rădăuţi şi cu pedeapsa de 3 ani şi 9 luni închisoare aplicată prin S.p. nr. 264 din 12.05.2009 a Judecătoriei Bârlad, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani şi 9 (nouă) luni închisoare. În temeiul art. 71 C. pen. interzice inculpatului pe perioada executării pedepsei închisorii drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. În baza art. 36 alin. 3 Cod penal, deduce din pedeapsa rezultantă aplicată, de 3 ani şi 9 luni închisoare, perioada închisorii executate de inculpat, de la 20.07.2007 la 19.05.2009, de la 25.02.2010 la 23.06.2010, precum şi durata reţinerii pentru 24 de ore din data de 08.02.2005. Anulează mandatul de executare a pedepsei nr. 318/2010, emis de Judecătoria Bârlad şi dispune emiterea unui nou mandat conform dispoziţiilor prezentei sentinţe. În baza art. 26 rap. la art. 208 alin. 1, 209 al. 1 lit. a, e, Cod penal cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal şi art. 109 Cod penal condamnă pe inculpatul A********* A********, la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat. În temeiul art. 71 C. pen. interzice inculpatului pe perioada executării pedepsei închisorii drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. În temeiul art. 7 din legea nr. 543/2002 dispune revocarea beneficiului graţierii condiţionate a pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin S.P. nr. 333 din 06.02.2003 a Judecătoriei Botoşani, modificată prin decizia penală nr. 376/A 2003 a Tribunalului Botoşani, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la furt calificat (fapta din 27.07.2001) şi cumulează această pedeapsă la pedeapsa aplicată în prezenta cauză, rezultând o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni închisoare. În baza art. 83 Cod penal revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin S.P. nr. 333 din 06.02.2003 a Judecătoriei Botoşani, modificată prin decizia penală nr. 376/A 2003 a Tribunalului Botoşani (fapta din 09.07.2001) şi cumulează această pedeapsă la pedeapsa aplicată în prezenta cauză, rezultând o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni închisoare. Constată că infracţiunea ce face obiectul prezentei hotărâri e concurentă cu infracţiunile de furt calificat pentru care inculpatul a fost condamnat la 2 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 403 din 16.03.2005 în dosar nr. 2378/2004 al Judecătoriei Paşcani, definitivă prin nerecurare, la 6 luni închisoare prin S.P. 380 bis din 29.05.2007 în dosar nr. 23/285/05 al Judecătoriei Rădăuţi, modificată prin Decizia penală nr.30 din 26.03.2008 a Curţii de Apel Suceava, la 2 ani şi 4 luni închisoare prin S.P. nr. 2989 din 18.11.2005 în dosar nr. 9961/2005 al Judecătoriei Botoşani, definitivă prin nerecurare. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin S.p. nr. 2635 din 24.11.2007 a Judecătoriei Botoşani, astfel cum a fost modificată prin D.P. 257/R/10.05.2007 a Tribunalului Botoşani, sentinţă prin care s-au contopit pedepsele aplicate prin S.p. 2989/2005 a Judecătoriei Botoşani şi S.P. nr. 403/2005. Repune în individualitatea lor pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare, 10 luni închisoare şi 10 luni închisoare, aplicate şi contopite prin S.P. nr. 2989 din 18.11.2005 a Judecătoriei Botoşani şi pedepsele de 2 ani închisoare, 2 ani închisoare şi restul neexecutat, de 228 de zile din pedeapsa închisorii aplicată prin S.P. 1483/2003, pedepse aplicate şi contopite prin S.P. 403 din 16.03.2005 în dosar nr. 2378/2004 a Judecătoriei Paşcani, precum şi sporul de pedeapsă aplicat, de 6 luni închisoare. Menţine revocarea beneficiului graţierii condiţionate a pedepsei de 10 luni închisoare aplicate prin S.P. nr. 333 din 06.02.2003 a Judecătoriei Botoşani, modificată prin decizia penală nr. 376/A 2003 a Tribunalului Botoşani, astfel cum a fost dispusă prin S.p. nr. 2635 din 24.11.2007 a Judecătoriei Botoşani. Menţine revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicate prin S.P. nr. 333 din 06.02.2003 a Judecătoriei Botoşani, modificată prin decizia penală nr. 376/A 2003 a Tribunalului Botoşani, astfel cum a fost dispusă prin S.p. nr. 2635 din 24.11.2007 a Judecătoriei Botoşani. Menţine revocarea beneficiului liberării condiţionate a inculpatului faţă de restul neexecutat, de 228 de zile închisoare din pedeapsa de 10 luni închisoare aplicate prin S.P. 1483/2003 a Judecătoriei Botoşani, astfel cum a fost dispusă prin S.p. nr. 2635 din 24.11.2007 a Judecătoriei Botoşani. În baza art. 85 Cod penal anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin S.P. 380 bis din 29.05.2007 în dosar nr. 23/285/2005 al Judecătoriei Rădăuţi, modificată prin Decizia penală nr.30 din 26.03.2008 a Curţii de Apel Suceava,. În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b şi 36 Cod penal, cu aplicarea art. 61 Cod penal, 83 Cod penal şi art. 7 din legea nr. 543/2002 contopeşte pedepsele stabilite prin prezenta hotărâre, de 2 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani şi 4 luni închisoare, cu pedepsele aplicate pentru infracţiunile concurente, menţinând sporul de 6 luni închisoare, aplicat prin S.P. 2635 din 24.11.2007 a Judecătoriei Botoşani, astfel cum a fost modificată prin D.P. 257/R/10.05.2007 a Tribunalului Botoşani, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare. În temeiul art. 71 C. pen. interzice inculpatului pe perioada executării pedepsei închisorii drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. În baza art. 36 alin. 3 Cod penal, deduce din pedeapsa rezultantă aplicată, de 3 ani şi 4 luni închisoare, perioada închisorii executate de inculpat, de la 04.04.2003 la 20.06.2003, de la 25.06.2005 la 25.09.2007 şi durata reţinerii din 26 februarie-27 februarie 2004. Anulează mandatul de executare a pedepsei nr. 8537/2007, emis de Judecătoria Botoşani şi dispune emiterea unui nou mandat conform dispoziţiilor prezentei sentinţe. În baza art. 26 rap. la art. 208 alin. 1, 209 al. 1 lit. a, e, Cod penal cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal şi art. 109 Cod penal condamnă pe inculpatul M***** M******, la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat. În temeiul art. 71 C. pen. interzice inculpatului pe perioada executării pedepsei închisorii drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. În baza art. 83 Cod penal revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 3052 din 18.12.2003 pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosar nr. 4507/2003, rămasă definitivă la 31.12.2003, prin neapelare şi dispune executarea în întregime a pedepsei, cumulând-o cu pedeapsa aplicată, de 1 an şi 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 3 (trei) luni închisoare. În temeiul art. 71 C. pen. interzice inculpatului pe perioada executării pedepsei închisorii drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. Constată că infracţiunea ce face obiectul prezentei hotărâri e concurentă cu infracţiunile de furt calificat pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1535/02.06.2005 a Judecătoriei Botoşani, dată în dosar nr. 12303/2004, definitivă prin neapelare, prin sentinţa penală nr. 971/09.09.2005 a Judecătoriei Rădăuţi, dată în dosar nr. 2782/2005, definitivă prin neapelare, prin sentinţa penală nr. 2338/19.10.2006 a Judecătoriei Botoşani, dată în dosar nr. 22/193/2005, definitivă prin neapelare la 14.11.2006, prin sentinţa penală nr. 2604/17.11.2006 a Judecătoriei Botoşani, dată în dosar nr. 1275/193/2006, definitivă prin neapelare la 05.12.2006. Constată că prin S.P. 615/23.03.2007 a Judecătoriei Botoşani, dată în dosar nr. 9685/193/2006, definitivă la 11.04.2007 prin nerecurare, pedepsele aplicate prin sentinţele penale nr. 1535/2005, nr. 2338/2006, nr. 2604/ 17.11.2006 ale Judecătoriei Botoşani şi sentinţa penală nr. 971/09.09.2005 a Judecătoriei Rădăuţi au fost contopite, în pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 3 luni închisoare. Descontopeşte pedeapsa rezultantă şi repune în individualitatea lor pedepsele componente: de 1 an închisoare, trei pedepse de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 1535/02.06.2005 a Judecătoriei Botoşani; 9 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 971/09.09.2005 a Judecătoriei Rădăuţi; 2 ani închisoare şi 2 ani închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 2338/19.10.2006 a Judecătoriei Botoşani; 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală 2604 din 17.11.2006 a Judecătoriei Botoşani; 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 3052 din 18.12.2003 pronunţată de Judecătoria Botoşani şi sporul de 6 luni închisoare aplicat prin S.P. nr. 615/2007 a Judecătoriei Botoşani. Menţine revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 3052 din 18.12.2003 a Judecătoriei Botoşani pentru toate infracţiunile concurente cu cea din prezenta cauză, astfel cum au fost menţionate anterior. În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b şi 36 Cod penal, cu aplicarea art. 83 Cod penal contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, de 2 ani şi 3 luni închisoare, cu pedepsele aplicate pentru infracţiunile concurente la care s-a cumulat, ca efect al revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei, pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 3052 din 18.12.2003 a Judecătoriei Botoşani, în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 9 luni închisoare, la care adaugă sporul de 6 luni închisoare aplicat prin S.P. nr. 615/2007 a Judecătoriei Botoşani, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa 3 (trei) ani şi 3 (trei) luni închisoare. În temeiul art. 71 C. pen. interzice inculpatului pe perioada executării pedepsei închisorii drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. În baza art. 36 alin. 3 Cod penal, deduce din pedeapsa rezultantă aplicată, de 3 ani şi 3 luni închisoare, perioada închisorii executate de inculpat, de la 28.02.2003 la 22.04.2003 şi de la 11.05.2005 la 05.06.2007. Anulează mandatul de executare a pedepsei nr. 1233/11.04.2007, emis de Judecătoria Botoşani şi dispune emiterea unui nou mandat conform dispoziţiilor prezentei sentinţe. În baza art. 346 alin. 1 şi art. 14 C. pr. pen. rap. la art. 998, 1000 alin. 2 şi 1003 C. civ. admite în parte acţiunea civilă alăturată acţiunii penale de partea civilă S.C. COMETEX S.A., cu sediul în Suceava, str. Ştefan cel Mare nr. 56, judeţul Suceava şi obligă inculpaţii, în solidar, să plătească acesteia, cu titlul de despăgubiri materiale, suma de 11.008,4 lei, precum şi dobânda legală pentru această sumă de la data săvârşirii faptei până la data achitării integrale a debitului, inculpatul A********* A******** fiind obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente Anghelache Gabriela Fănica, inculpatul A***** M***** C****** în solidar cu partea responsabilă civilmente Ababei Maricel, iar inculpatul M***** M****** în solidar cu partea responsabilă civilmente Momiţă Georgeta. În temeiul art. 191 alin. 1 şi 3 C. pr. pen. obligă inculpatul A********* A********, în solidar cu partea responsabilă civilmente Anghelache Gabriela Fănica, la plata către stat a sumei de 1100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 400 lei în fondul Ministerului Public cu titlu de cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală, iar 700 lei în fondul Ministerului Justiţiei cu titlu de cheltuieli judiciare din faza de judecată, din care 300 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, în baza delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2263/22.09.2009 se vor avansa în contul Baroului Suceava. În temeiul art. 191 alin. 1 şi 3 C. pr. pen. obligă inculpatul A***** M***** C******, în solidar cu partea responsabilă civilmente Ababei Maricel, la plata către stat a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 300 lei în fondul Ministerului Public cu titlu de cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală, iar 700 lei în fondul Ministerului Justiţiei cu titlu de cheltuieli judiciare din faza de judecată, din care 300 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, în baza delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2262/22.09.2009 se vor avansa în contul Baroului Suceava. În temeiul art. 191 alin. 1 şi 3 C. pr. pen. obligă inculpatul M***** M******, în solidar cu partea responsabilă civilmente Momiţă Georgeta, la plata către stat a sumei de 1100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 400 lei în fondul Ministerului Public cu titlu de cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală, iar 700 lei în fondul Ministerului Justiţiei cu titlu de cheltuieli judiciare din faza de judecată, din care 300 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, în baza delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2261/22.09.2009 se vor avansa în contul Baroului Suceava. Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi pentru inculpaţii A********* A******** şi A***** M***** C****** şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.11.2010.
Amână pronunţarea la 24.11.2010. pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.11.2010.
Amână pronunţarea la data de 19.11.2010. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.11.2010.
Amână pronunţarea pentru data de 16.11.2010. Pronunţată în şedinţă publică azi, 01 noiembrie 2010.
Se va reveni cu adresă la Judecătoria Botoşani în sensul filei 489 dosar. Amână judecarea cauzei la 01.11. 2010, ora 8;30, pentru când se vor cita inculpaţii cu mandat de aducere, partea civilă, părţile responsabile civilmente şi participantul Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani. Lucrările au fost înregistrate. Pronunţată în şedinţa publică de la 04.10.2010.
Încuviinţează pentru inculpatul A********* A********, înlocuirea martorului Aelenei Dorin cu martorul Puşcaş Roxana Mihaela, care va fi adus în instanţă fără citaţie. Se vor emite adrese către Biroul Executări penale din cadrul Judecătoriei Botoşani pentru a înainta în copie SP nr. 1483/2003, privind pe inculpatul A********* A********, SP nr. 1557/2010 privind liberarea condiţionată a inc. Ababei Marius Cătălin, către Biroul Executări penale din cadrul Judecătoriei Rădăuţi pentru a înainta în copie SP 971/2005, privind pe inc. M***** M******. Se va emite adresă către ANP Bucureşti să comunice perioada în care au fost încarceraţi cei trei inculpaţi. Amână judecarea cauzei la 04.10. 2010, ora 8;30, pentru când se vor cita partea civilă, părţile responsabile civilmente şi participantul Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani. Pune în vedere inculpaţilor să se prezinte în instanţă la următorul termen de judecată. Lucrările au fost înregistrate. Pronunţată în şedinţa publică de la 13.09. 2010.
Amână judecarea cauzei la 13 septembrie 2010, ora 8;30, pentru când se vor cita părţile lipsă, care nu au termen în cunoştinţă, inculpatul A***** M***** C****** din Penitenciarul Botoşani. Încuviinţează pentru inculpatul M***** M******, proba cu martorul în circumstanţiere Feraru Gabriel, care va fi adus în instanţă fără citaţie. Prorogă soluţionarea cererii inculpatului A********* A******** de încuviinţare a probei cu un martor în circumstanţiere, pentru termenul următor, după ce va indica numele acestuia. Pune în vedere inculpaţilor M***** M****** şi A********* A******** să se prezinte în instanţă la următorul termen de judecată. Se vor emite adrese la IGPR Bucureşti pentru fişa de cazier judiciar al inculpatului A***** M***** C******, la IPJ Galaţi pentru fişa de cazier judiciar a inculpatului A********* A******** şi la IPJ Botoşani pentru fişa de cazier judiciar a inculpatului M***** M******. Se va reveni cu adresă către Biroul Executări penale din cadrul Judecătoriei Botoşani pentru a comunica soluţia dată în dosarul nr. 605/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani şi a înainta copiile sentinţelor penale nr. 3060/24.11.2006, nr. 3051/18.12.2003, nr. 2185/06.11.2007, nr. 333/06.02.2003, nr. 2338/19.10.2006, nr. 1535/02.06.2005, nr. 3052/2002, nr. 2604/2006 şi nr. 1483/2006, privind pe inculpaţi, însoţite de referatul din partea compartimentului. Se va cita martora Dulhaniuc Maria Elena, cu mandat de aducere. Lucrările au fost înregistrate. Dată în şedinţa nepublică de la 21 iunie 2010.
Încuviinţează probele solicitate de către apărătorul inculpatului A***** M***** C****** şi de către reprezentanta Ministerului Public. Se vor emite adresele solicitate de către reprezentanta Ministerului Public. Amână judecarea cauzei la 21 iunie 2010, ora 8;30, pentru când se vor cita părţile lipsă, care nu au termen în cunoştinţă, inculpatul A***** M***** C****** din Penitenciarul Botoşani. Se vor cita inculpaţii M***** M****** şi A********* A********, cu mandate de aducere şi prin afişare la uşa Consiliului Local Suceava. Se va cita, cu mandat de aducere, martora Dolhaniuc Maria Elena. Se va cita martorul propus în circumstanţiere, Mihai Gheorghe, la domiciliul din Botoşani, Str. Săvenilor, bl.E9, sc.A et.3, ap.19, judeţul Botoşani. Lucrările au fost înregistrate. Dată în şedinţa de la 17 mai 2010.
Amână judecarea cauzei la 17 mai 2010, ora 8;30, pentru când se vor cita părţile lipsă, care nu au termen în cunoştinţă, inculpatul A***** M***** C****** din Penitenciarul Botoşani. Se va cita inculpatul M***** M******, cu mandat de aducere. Se vor cita, cu mandat de aducere, martorii din lucrări lipsă la termenul de astăzi, martorul Conisceac Iulian Constantin de la adresa indicată de DJEP Suceava, respectiv Suceava, str. Mărăşeşti nr. 48 A,bl. 48 A,sc.A,et.2, ap.82, jud.Suceava. Pune în vedere inculpatului A********* A******** să se prezinte în instanţă la următorul termen de judecată şi să depună la dosar înscrisurile în circumstanţiere încuviinţate. Lucrările au fost înregistrate. Dată în şedinţa nepublică de la 19 aprilie 2010.
Amână judecarea cauzei la 19 aprilie 2010, ora 8;30, pentru când se vor cita părţile lipsă, care nu au termen în cunoştinţă, inculpatul A***** M***** C****** din Penitenciarul Botoşani. Se va emite adresă la DJEP pentru a se afla domiciliul martorului Conisceac Iulian Constantin . Se vor cita, cu mandat de aducere, martorii din lucrări lipsă la termenul de astăzi şi inculpatul A********* A********. Se va reveni cu adresă la Judecătoria Bârlad – biroul executări penale pentru a ne comunica soluţia dată în dosarul nr. 1801/P/2005. Pune în vedere inculpatului M***** M****** să se prezinte în instanţă la următorul termen de judecată. Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în contul Baroului Suceava a sumei de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu Lascu Eugen, conform delegaţiei pentru asistenţă juridică obligatorie nr. 4001/11.12.2006. Lucrările au fost înregistrate. Dată în şedinţa nepublică de la 15 martie 2010.
Se va face adresă la Judecătoria Botoşani – biroul executări penale pentru a ne înainta în copie S.P. nr. 3060/24.11.2006, S.P. nr. 3052/18.12.2003, S.P. nr. 615/2007, S.P. nr. 2635/24.11.2006, S.P. 2989/18.11.05, S.P. 269/30.01.2003, cu menţiunea datei rămânerii definitive şi soluţia dată în dosarul nr. 605/P/05 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani. Se va face adresă la Judecătoria Suceava – biroul executări penale pentru a ne comunica soluţia dată în dosarul nr. 534/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava. Se va face adresă la Judecătoria Bârlad – biroul executări penale pentru a ne comunica soluţia dată în dosarul nr. 1801/P/2005. Se va face adresă la Judecătoria Rădăuţi pentru a ne comunica în copie S.P. 380bis/29.05.2007 cu menţiunea datei rămânerii definitive. Se va face adresă la Judecătoria Paşcani pentru a ne comunica în copie S.P. 403/16.03.2005 cu menţiunea datei rămânerii definitive. Se va face adresă la Tribunalul Suceava pentru a ne comunica soluţia dată în dosarul nr. 534/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. Amână judecarea cauzei la 15 martie 2010, ora 8;30, pentru când se vor cita inculpaţii de la domiciliu cu mandat de aducere iar inculpatul A***** M***** C****** şi prin Afişare la Consiliul Local Suceava,se va repeta procedura de citare cu partea civilă, părţile responsabile civilmente, Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani şi martorii din lucrări, aceştia din urmă fiind citaţi şi cu mandat de aducere. Lucrările au fost înregistrate. Dată în şedinţa nepublică de la 15 februarie 2010.
Admite proba cu înscrisuri în circumstanţiere solicitată de inculpaţii A********* A******** şi M***** M****** prin apărător. Se va emite mandat de aducere pentru inculpatul A***** M***** C****** şi pentru martorii din lucrări lipsă la termenul de astăzi. Amână judecarea cauzei la 15 februarie 2010, ora 8;30, pentru când se va repeta procedura de citare cu partea civilă, părţile responsabile civilmente, Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani şi martorii din lucrări. Lucrările au fost înregistrate. Dată în şedinţa nepublică de la 18 ianuarie 2010.
Se vor cita inculpaţii de la domiciliu cu mandate de aducere precum şi prin afişare la Consiliul Local Suceava. Se va emite adresă părţii civile pentru a preciza valoarea prejudiciului cauzat prin săvârşirea infracţiunii. Se vor emite adrese la IGPR Bucureşti pentru fişa de cazier judiciar al inculpatului A***** M***** C******, la IPJ Galaţi pentru fişa de cazier judiciar a inculpatului A********* A******** şi la IPJ Botoşani pentru fişa de cazier judiciar a inculpatului M***** M******. Se vor cita martorii din lucrări Clem Viorica Georgeta şi Conisceac Iulian Constantin cu mandat de aducere. Amână judecarea cauzei la 18 ianuarie 2010, ora 8;30, pentru când se va repeta procedura de citare cu partea civilă, părţile responsabile civilmente, Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani şi se vor cita următorii martori din lucrări, respectiv Dulhaniuc Maria Elena, Matei Dumitru, Ivanciuc Iulian, Artenie Mihai şi Huţanu Elena. Lucrările au fost înregistrate. Dată în şedinţa nepublică de la 30 noiembrie 2009.
Se vor cita inculpaţii de la domiciliu cu mandate de aducere precum şi prin afişare la Consiliul Local Suceava, iar în ce priveşte inculpatul A********* A******** cu menţiunea îndeplinirii efective a mandatului. Se va emite adresă la Administraţia Naţională a Penitenciarelor pentru a ne comunica dacă inculpaţii A***** M***** C******, A********* A******** şi M***** M****** sunt încarceraţi pe teritoriul României, în caz afirmativ, care este locul de deţinere. Amână judecarea cauzei la 30 noiembrie 2009, ora 8;30, pentru când se va repeta procedura de citare cu partea civilă, părţile responsabile civilmente, Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani şi se vor cita primii 3 martori din lucrări, respectiv Pînzaru Sofica, Clem Viorica Georgeta şi Conisceac Iulian Constantin. Lucrările au fost înregistrate. Dată în şedinţa nepublică de la 2 noiembrie 2009.
Se vor cita inculpaţii de la domiciliu cu mandate de aducere precum şi prin afişare la Consiliul Local Suceava. Se va cita Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani în calitate de participant. Amână judecarea cauzei la 2 noiembrie 2009, ora 8;30, pentru când se va repeta procedura de citare cu partea civilă şi părţile responsabile civilmente. Lucrările au fost înregistrate. Dată în şedinţa nepublică de la 05 Octombrie 2009.