N***** I**
Intimat ReclamantS**** D**
Intimat PârâtT******** E******
Recurent PârâtT******** M****
Recurent PârâtRespinge recursul ca nefondat. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică. OPINIE SEPARATĂ Admite recursul. Modifică sentinţa în sensul că respinge acţiunea. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică.
Amână pronunţarea la 17.02.2010. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.02.2010.
Amână pronunţarea la 10.02.2010. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 3.02.2010.
Admite cererea de ajutor public judiciar în favoarea recurenţilor – pârâţi, faţă de înscrisurile depuse la dosar. Deduce cuantumul taxei judiciare de timbru stabilită prin încheierea de şedinţă din 07.10.2009, la jumătate, urmând ca recurenţii – pârâţi să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 504,4 lei şi timbrul judiciar în valoare de 1,5 lei. Pune în vedere reprezentantului recurenţilor – pârâţi să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 504,4 lei şi timbrul judiciar în valoare de 1,5 lei. Se reia procedura de citare cu părţile care nu au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 03.02.2010. Pronunţată în şedinţa publică din data de 13.01.2010, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă.
Pune in vedere recurentilor-parati sa depuna la dosar, conform dispozitiilor OG 51/2008, înscrisuri doveditoare ale veniturilor acestora, precum şi o declaraţie pe propria răspundere în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni au mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum şi, in caz afirmativ, cuantumul acestui ajutor. Admite cererea de amanare pentru imposibilitate de prezentare formulata de intimatul-parat S**** D**. Amână judecarea cauzei la data de 13.01.2010, pentru cand se citeaza intimatul-parat S**** D** cu copie intampinare formulata de intimatul-reclamant. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Decembrie 2009, la Tribunalul Arges-sectia civila.
Admite cererile formulate de recurentul-parat T******** E****** si intimatul-parat S**** D**, privind amanarea cauzei in vederea angajarii unor aparatori. Mentine obligatia in sarcina recurentilor-parati sa timbreze cererea de recurs astfel cum le-a fost pus in vedere prin incheierea anterioara, respectiv cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 1008,8 lei si timbru judiciar in valoare de 2,5 lei. Amână judecarea cauzei la data de 09.12.2009, pentru cand se citeaza recurentul-parat T******** M**** cu mentiunea de a timbra cererea de recurs cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 1008,8 lei si timbru judiciar in valoare de 2,5 lei, precum si intimatul-parat. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Octombrie 2009, la Tribunalul Arges-sectia civila.
Reia procedura de citare cu partile, intimatii cu copie motive suplimentare de recurs. Pune in vedere recurentilor-parati sa timbreze cererea de recurs cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 1008,8 lei si timbru judiciar in valoare de 2,5 lei, prin citatie. Amână judecarea cauzei la data de 28.10.2009. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Octombrie 2009, la Tribunalul Arges-Sectia Civila.