P******** D* P* L**** J********** F********
ApelantN****** Ş********
Intimat InculpatM****** A*****
Intimat InculpatC*** C****** A********
Intimat InculpatN******* A****** A********
Intimat Parte vătămatăÎn baza art. 379 pct.2 lit. a) Cod procedură penală admite apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** F******** împotriva sentinţei penale nr. 175 din 3 iunie 2009 a Judecătoriei Fălticeni. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală nr.175 din 3 iunie 2009 şi în rejudecare: Condamnă pe inculpatul N****** Ş********, fiul lui Săvel şi Ileana, născut la data de 16.12.1990 în mun. Fălticeni, jud. Suceava, domiciliat în com. Boroaia, jud. Suceava, legitimat cu CI seria SV nr. 351236, fără antecedente penale, CNP *********6372, la 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit. a şi e din Codul penal raportat la art. 99 alin.3 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, art. 74 lit. c) şi art. 75 alin.1 lit. d) Cod penal. În baza art. 861, art. 110 şi 1101 Cod penal suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pentru un termen de încercare de 2 (doi) ani, calculat potrivit 110 Cod penal. În baza art.863 Cod penal dispune ca inculpatul să respecte pe durata termenului de încercare următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, lunar, anume în ultima zi de luni a fiecărei luni, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava; b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 Cod penal privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii de noi infracţiuni sau nerespectării, cu rea credinţă, a măsurilor de supraveghere. În baza art. 71 C.p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 71 alin.5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate. Condamnă pe inculpatul M****** A*****, fiul lui Dumitru şi Dorina, născut la data de 15.03.1990 în mun. Fălticeni, jud. Suceava, legitimat cu CI seria SV nr. 301204, domiciliat în com. Boroaia, jud. Suceava, fără antecedente penale, CNP *********6408, la 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit. a şi e din Codul penal raportat la art. 99 alin.3 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, art. 74 lit. c) şi art. 75 alin.1 lit. d) Cod penal. În baza art. 861, art. 110 şi 1101 Cod penal suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pentru un termen de încercare de 2 (doi) ani, calculat potrivit 110 Cod penal. În baza art.863 Cod penal dispune ca inculpatul să respecte pe durata termenului de încercare următoarele măsuri de supraveghere: e) să se prezinte, lunar, anume în ultima zi de luni a fiecărei luni, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava; f) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; g) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; h) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 Cod penal privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii de noi infracţiuni sau nerespectării, cu rea credinţă, a măsurilor de supraveghere. În baza art. 71 C.p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 71 alin.5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate. Condamnă pe inculpatul Cora Ciprian - Alexandru, fiul lui Neculai şi Maria, născut la data de 01.03.1990 în mun. Fălticeni, judeţul Suceava, legitimat cu CI seria SV nr. 311146, domiciliat în mun. Fălticeni, str. D. Leonida bl.1, sc. B, ap.2, jud. Suceava, CNP *********6384, la 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit. a şi e din Codul penal raportat la art. 99 alin.3 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, art. 74 lit. c) şi art. 75 alin.1 lit. d) Cod penal. În baza art. 861, art. 110 şi 1101 Cod penal suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pentru un termen de încercare de 2 (doi) ani, calculat potrivit 110 Cod penal. În baza art.863 Cod penal dispune ca inculpatul să respecte pe durata termenului de încercare următoarele măsuri de supraveghere: i) să se prezinte, lunar, anume în ultima zi de luni a fiecărei luni, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava; j) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; k) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; l) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 Cod penal privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii de noi infracţiuni sau nerespectării, cu rea credinţă, a măsurilor de supraveghere. În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 71 alin.5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 175 din 3 iunie 2009 a Judecătoriei Fălticeni ce nu sunt incompatibile cu prezenta decizie. În baza art. 192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului, din care suma 900 lei, reprezentând onorariu avocaţi din oficiu (300 lei pentru fiecare avocat), se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în fondurile Baroului de Avocaţi Judeţean Suceava. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în şedinţă publică azi 09.12.2009.
Amână pronunţarea la 09.12.2009
09.11.2009