O*** M*****
InculpatO*** M*****
Parte civilăB******* A****
MartorD********* G*******
MartorD******* C*******
MartorÎn baza art.217 al.1 C.pen., condamnă pe inculpatul O*** M***** la pedeapsa de 1 lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere la data de 04.11.2008, în dauna părţii vătămate Mucenic (fostă Oloş) Mirela. În baza art.11 pct.1 din Legea nr.61/1991, republicată, condamnă pe inculpatul O*** M***** la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept a unui topor în locuri în care s-ar fi putut primejdui viata sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică la data de 04.11.2008. În baza art.33 lit.a, 34 lit.b C.pen. contopeşte pedepsele aplicate inculpatul având de executat în final pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 3 luni închisoare. În baza art.861 C.pen. cu referire la art.862 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei închisorii aplicate, sub supraveghere, pe durată de 3 ani ce constituie termen de încercare pentru inculpat. În baza art.863 C.pen. obligă inculpatul pe durata termenului de încercare la următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte, trimestrial, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. În baza art.359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare, neexecutării obligaţiilor civile sau neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere. În baza art.71 C.pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) şi b C.pen. . În baza art.71 al.5 C.pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art.14 C.pr.pen. raportat la art.998 C.civ. obligă inculpatul să plătească părţii civile Mucenic (fostă Oloş) Mirela suma de 1.000 lei cu titlu de despăgubiri civile, din care 500 lei pentru daune materiale şi 500 lei pentru daune morale. În baza art.118 al.1 lit.b C.pen. confiscă de la inculpat toporul folosit la săvârşirea infracţiunilor. În baza art.193 al.1 C.pr.pen. obligă inculpatul să plătească părţii civile Mucenic (fostă Oloş) Mirela suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. În baza art.191 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 260 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Instanţa, în vederea administrării probelor cu martorii din acte şi înscrisuri solicitate de apărătorul părţii vătămate şi pentru a se cita martorii din acte, amână cauza la data de 27.10.2009.